Arbitri din Ungaria și Grecia la ”dubla” Știința – Maccabi


Federația Europeană de Handbal a anunțat delegările de arbitri la partidele din turul al III-lea al Cupei EHF la handbal masculin. Astfel, partida-tur dintre Știința Municipal Dedeman Bacău și Maccabi Srugo Rishon Lezion, care va avea loc la Bacău sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 16.30, va fi arbitrată de maghiarii Miklos Andorka și Robert Hucker. Cei doi se află la al nouălea sezon în cupele europene, iar ultima partidă din cupe arbitrată a fost cea din grupa Oltchimului din Champions League, dintre Buxtehuder și Hypo Viena, în 28 octombrie. Observatorul primei manșe va fi ucraineanul Viktor Konopliastyi.
Partida-retur, ce se va disputa sâmbătă, 1 decembrie, la Rishon Lezion (israelienii nu au anunțat încă ora de începere) va fi arbitrată de un cuplu grec, format din Athanasios Chaskis și Dimitrios Tsakonas. Grecii sunt arbitri EHF din sezonul 2005-2006, iar pe 13 octombrie au arbitrat un joc din turul al II-lea al Cupei EHF, RK Vojvodina – Balatonfüredi KSE. Observatorul returului va fi cipriotul Telemachos Savvides.

Un comentariu la „Arbitri din Ungaria și Grecia la ”dubla” Știința – Maccabi”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.