HC Vaslui – CSM Bacău 29-28 (16-13), în Divizia A la handbal masculin


CSM Bacău a suferit cea de-a doua înfrângere consecutivă a sezonului în deplasarea de la HC Vaslui. Din păcate, a fost un nou joc în care actorii principali au fost arbitrii, de data aceasta bucureștenii Blas și Ghiorghișor, trup și suflet pentru gazde. Chiar și-așa, băcăuanii au avut șansa egalării la ultima fază a meciului, însă portarul vasluian Cloșcă a apărat aruncarea de la 7 metri executată de Anatoli Bulov. Un alt eveniment neplăcut a fost constituit de cartonașul roșu primit de Alex Tărîță, care a ripostat după ce fusese faultat brutal și apoi scuipat de Marius Dospinescu, fratele extremei de la Știința, care și-a revărsat frustrările fiindcă anul trecut n-a fost în stare să facă pregătirea fizică la CSM Bacău și a fost dat afară. Păcat că se ajunge în astfel de situații, comparabile cu ce se mai vede pe la țară în eșaloanele inferioare la fotbal și cât de curând va fi și mai rău în condițiile în care Federația Română de Handbal nu ia poziție. Se așteaptă probabil vreun măcel.

CSM Bacău: Erhan, Bobeică – Tărîță 8, Bulov 6, Moisă 3, M. Bujor 3, Vartic 3, Bahan 2, Cotinghiu 2, Carali 1, Rață. Antrenor: Sebastian Hagiu.

În etapa viitoare, CSM Bacău va juca pe teren propriu miercuri, de la 15.30, cu HC Buzău 2010.

13 comentarii la „HC Vaslui – CSM Bacău 29-28 (16-13), în Divizia A la handbal masculin”

  1. marius dospinescu, un mercenar care a jucat la toate echipele din moldova, handbalistul lui peste prajit care nu face fata nici in divizia A .. mai bine s-ar lasa

  2. PENTRU ACEEA CA A SCUIPAT-TREBUIE DE TAIAT LIMBA.DA DOMNUL SEBI TREBUE SA SE GINDEASCA CE SE INTIMPLA CU ECHIPA LUI.
    TOT DEPINDE DE ANTRENOR, SI DE AUTMOSFERA DIN ECHIPA.
    GINDITI-VA.

  3. chiar o minge,mai baeti ce se intimpla cu voi, voi si stiinta ultima vreme chiar o dati in bara.invata-te sa faci trucul cu bara, cine citeste stie cui ma adresezi.

  4. bineinteles ca echipa bacaului este frustrata de infrigerea suferita cu vaslui si de aceea se leaga de viata handbalistica a jucaturului dospinescu marius ! acceptati fratilor infrangerea si nu atacati jucatorii care NU VOR SA EVOLUEZE PENTRU ECHIPA VOASTRA !

    1. Da, bacauanii sunt foarte frustrati ca n-au in mijlocul lor pe un mare consumator de shaorma si un antitalent de exceptie. Dar mai e si returul…

    2. adevarul ca marius dospinescu e un fel de karabatic moldovean, dat afara de la piatra, galati, suceava si bacau de 2 ori .. o adevarata pierdere … NOT !

    3. nu cumva esti tu marius ca te crezi asa mare jucator,sezi bine unde sezi, mare jucator.needucatule.numai camila scuipa cind nu ii place ceva.

  5. CSM Bacau condusa de fostul antrenor moldovean nu ar fi pierdut nici un meci pe teren propriu in campionatul 2012-2013. Asa se intampla cand sponsorii angajeaza persoane incompetente, neprofesioniste,care nu vor performanta si care vor clasa echipa pe locurile 3-4 in noul campionat.

    1. Ai dreptate.Interesul poarta fesul iar interesele sint multe aici.De la d-na Marioara pina la dl Stanica si dl Benone si mai departe.In rest sa auzim de bine ca performante nu prea cred ca vor fi.S-a terminat cu alegerile.

      1. iar ma faceti sa rid aici, toti fac comentarii, dar nimeni nu le spune in fata, i-au spus odata in fata d.antrenor ce parere au, dar foarte urit a raspuns baietilor.sa nu mai comentam, ca sunt mai multe de spus, asteptati-va la schimbari, caci deacum merge spre asta.

    2. ASA E. CIND A FOST MOLDOVEAN LE-A FUGARIT PE BAETI. NU LE DADEA ODIHNA.
      DA AICI…
      EU CRED CA ESTE UN INTERES PERSONAL CA SA DISTRUGA ECHIPA.
      DOMNII SPONSORII, PUTETI SE DISTRUGETI ECHIPA, DAR NU TREBUIE DE DISRUS SOARTA BAETILOR SI INTERESUL IN HANDBALL.
      PACAT.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.