Eliodor Voica: ”Astăzi, Dumnezeu a fost din Bacău !”


Antrenorul principal al Științei Municipal Dedeman Bacău n-a fost deloc mulțumit de evoluția elevilor săi la Turda, dar a apreciat că mai e nevoie de răbdare pentru integrarea jucătorilor transferați în această vară. Iată interviul pe care Eliodor Voica ni l-a acordat după victoria din prima etapă a Ligii Naționale.
Rep.: Se pare că semnalul de alarmă pe catre l-ai tras săptămâna trecută n-a avut mare ecou în rândul jucătorilor…

Eliodor Voica: E foarte adevărat că nu numai eu am tras semnale de alarmă, cu toții am sesizat anumite carențe. Din păcate, în momentul de față timpul nu mai este aliatul nostru, am pornit competiția cu jumătate de pas drept, în sensul că am jucat foarte prost, dar am câștigat două puncte. Nu asta e însă cel mai important, ci faptul că trebuie remediate cât mai rapid toate problemele, în primul rând cele de ordin relațional și apoi cele de ordin psihologic.

Rep.: Am observat cu stupoare că de la 9 metri nu s-a înscris aproape deloc.

E.V.: Este foarte adevărat, jucători care sunt și vechi și noi și de la care aveam pretenții n-au reușit niciun pic să facă un pas înainte. Împotriva unei apărări avansate pe care am întâlnit-o astăzi, noi am fost pasivi, mă refer la linia de 9 metri, în special la interi.

Rep.: Apropo de interi, de ce Da Silva a fost folosit atât de puțin ?

E.V.: În momentul de față, Da Silva are probleme de comunicare, a fost un meci foarte dificil pentru el. Fiind un jucător foarte înalt, îi este foarte greu să facă schimbări de direcție și să se impună în fața unei apărări foarte avansate cum am întâlnit noi astăzi.

Rep.: Se poate spune că a fost o victorie norocoasă ?

E.V.: Se poate spune că a fost o victorie foarte norocoasă sau că astăzi Dumnezeu a fost din Bacău!

Un comentariu la „Eliodor Voica: ”Astăzi, Dumnezeu a fost din Bacău !””

  1. da, noroc cu carul, dar ce sa mai spunem de nelipsitul ramba cu care se incearca mai mereu si ca de obicei mai nimic..si mai face si pasi pe atacul tau cand mai erau nici doua minute..oricum s/a vazut foarte, foarte greu, nu s/a jucat nimic si totusi avem pretentii, pai asa in cupa ehf ne bat aia de ne suna capacele ca nu mai spunem, hcm..ce suprematie a lor sa invingi..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.