Încă un sezon ratat / SC Bacău – Petrotub Roman 4-1 și CSM Pașcani – Rapid CFR Suceava 0-3


Sport Club Bacău a învins cu 4-1 pe Petrotub Roman în ultima etapă a Ligii a III-a, dar degeaba. Rapid CFR Suceava a câștigat la Pașcani și a obținut o promovare care vinerea trecută părea imposibilă. Dar, când ai 2-1 în fața unei echipe de copii (Ceahlăul II) în minutul 88, ai corner, toți jucătorii se reped ca bulumacii în careul advers și apoi primești gol pe contraatac, nu mai e nimic de zis. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă-n traistă.
Gruparea băcăuană a eșuat lamentabil în tentativa de a promova în Liga a II-a. Iar dacă în sezonul trecut au avut un adversar de calibru, e vorba de FCM Bacău, în acest sezon, seria I a eșalonului al treilea a avut unul dintre cele mai slabe niveluri din istorie. Și încă un lucru: în sezonul trecut, echipa pregătită de Ciprian Panait juca fotbal. A nu se uita faptul că FCM Bacău n-a învins Sport Clubul. Aceasta a fost probabil greșeala fundamentală, schimbarea lui Panait, după care a urmat un haos tehnico-tactic început de Popovici și desăvârșit de ”Magiun”. Prin urmare, dincolo de fotbalul discutabil jucat de echipă, managementul a fost unul păgubos. Să dai contracte mari și prime mici la Liga a III-a e sinucidere curată, lucru care s-a văzut cu prisosință. O echipă care-și dorește promovarea oferă contracte mai mici și prime de obiectiv consistente și nu trebuie să fii geniu să realizezi asta.

Ceea ce rămâne e faptul că Sport Club Bacău a ratat promovarea pentru a doua oară la rând. Iar anul acesta a făcut-o exclusiv pe mâna ei, nu a arbitrilor, nu a nu știu căror conspirații oculte, ci băcăuanii și-au făcut-o cu propria mână. În aceste condiții, se pune întrebarea dacă această echipă își mai are rostul, fiindcă impresia e că, dacă la anul FC ”Fă-i Cu Mâna” și-ar propune să promoveze din seria I a Ligii a III-a, ar reuși acest lucru cu brio, cu Sport Club Bacău pe post de ”iepure”.

Foto: Ionuț Brânzei

3 comentarii la „Încă un sezon ratat / SC Bacău – Petrotub Roman 4-1 și CSM Pașcani – Rapid CFR Suceava 0-3”

  1. Vai de capu vostru cu fotbalul vostru de divizia c. Sa va fie rusine pentru hotiile pe care le faceti din banii nostrii, ai bacauanilor. De doi ani va chinuiti sa promovati si degeaba… nimic, nimic, nimic. Sper sa vina timpul cand o sa fiti trasi la raspundere pentru ca ati distrus fotbalul. Aviz , goian, poznarea si care mai sunteti pe acolo pe la mortclub. IN Bacau doar FCM!

  2. olandezu vezi ca Ceahlaul Piatra Neamt angajeaza sef de galerie…cred k o sa treci interviul k ai mai strigat pentru rivalii din neamt !!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.