La nici 48 de ore de la încheierea ultimului meci, elevele lui Florin Grapă au revenit pe parchetul Sălii Sporturilor din Bacău, pentru un nou meci de campionat, de data asta în fața penultimei clasate, echipa din Pitești, antrenată de Mircea Dudaș. O echipă incomodă, care s-a luptat în debutul meciului să țină piept mai experimentatei formații gazdă, și a reușit sa se țină aproape la ambele time-out-uri tehnice (8-6, 16-13 pentru Știința). Valoarea băcăuancelor a facut diferența în finalul setului, adjudecat cu 25-19. Următorul set a fost cel mai dezechilibrat al meciului, Știința neavând nicio problemă în a-și face jocul și a-i mulțumi pe spectatorii prezenți. Formația din Pitești nu a agonisit decât 10 puncte în acest set, dar a intrat mult mai motivată în cel de-al treilea act al partidei, reușind să și conducă, 8-7. Lucrurile au revenit însă pe făgașul normal, Știința a revenit la conducerea jocului (16-13), pentru ca finalul să fie unul lipsit de emoții (25-16).
A cincea victorie în doar zece zile pentru fetele lui Grapă, care nu au cedat niciun set în aceste confruntări și au confirmat statulul de lidere ale întrecerii interne. Pentru Știința urmează o deplasare lungă la Lugoj, pentru ca duminica viitoare să revină pe teren propriu pentru unul din derby-urile campionatului, în compania lui Dinamo București.
Știința: Herlea, Hosu Bălțatu, Sobo, Elisei, Lupu, Polishchuk și Manu-libero. Au mai evoluat: Miclea, Faleș și Breban. Antrenori: Florin Grapă și Melu Manta
Argeș Pitești: Melu, Rogojan, Niță, Vîlcu, Pasca, Ilina și Pătrana-libero. Au mai evoluat: Bălănescu, Păun. Antrenor: Mircea Dudaș