Echipa ploieșteană venea la Bacău cu un moral foarte bun, din postura singurei echipe (exceptând liderul CSM Suceava), care reușise sa învingă Știința în acest sezon competițional. De altfel, meciul a început cum nu se poate mai bine pentru echipa oaspete, care a condus cu 8-5 și 16-11 la cele două time-out-uri tehnice. Lucrurile au evoluat în aceeași notă până la 21-17, când „studenții” au reușit să revină pe serviciul lui Gal, și și-au adjudecat setul cu 25-22. Băieții lui Corneliu Păduraru nu au risipit emoțiile spectatorilor prezenți nici în cel de-al doilea set, egalitatea persistând până spre final, când gazdele s-au desprins cu ajutorul atacurilor foarte bune pe centru ale lui Stîngu și au încheiat conturile cu 25-20. Începutul setului trei i-a găsit din nou pe ploieșteni la timonă, dar lucrurile au intrat repede în normal și Știința s-a distanțat decisiv, la final consemnându-se cea mai mare diferența de scor din acest meci: 25-14. Băcăuanii adaugă 3 puncte la zestrea lor, ajungând la cota 18 și privesc cu încredere derby-ul de săptămâna viitoare de la Suceava, ultima partidă a lor pe 2011.
Știința: Marciu, Popescu, Stîngu, Cartacuzencu, R. Lazăr, Gal, libero-Iagăru. Au mai evoluat: Martin, Manole, Cașvan și V. Lazăr. Antrenori: Corneliu Păduraru și Eusebiu Țurcanu.