Gheorghe Ionescu: ”Arbitrii Dima și Ichim sunt zero în fața mea”


Antrenorul echipei CSM Ploiești, Gheorghe Ionescu, cel cunoscut în lumea handbalului cu supranumele ”Gigi Balamuc”, s-a agitat pe toată durata partidei cu CSM Bacău, a protestat vehement la adresa arbitrajului, a intrat și în spațiul de joc fără a fi sancționat și a sfârșit prin a fi total nemulțumit de rezultatul jocului.
„Jocul a fost bun, nu Bacăul a făcut un egal, ci noi am pierdut jocul şi cu ajutorul celor doi cavaleri ai fluierului, care au practicat un arbitraj împotriva handbalului. Nu am acuzat niciodată arbitrajul, dar, de data aceasta…Nu se poate să dai paşi când vezi că este luată de gât şi trântită. La noi s-a dat pasiv tot timpul foarte rapid. Pe final, am avut trei goluri şi am fi putut câştiga meciul, dar am făcut egal. Este un rezultat bun pentru Bacău, dar şi pentru echipa mea. Am fost ajutaţi extraordinar de mult să pierdem meciul de către cei doi arbitri, care sunt zero în faţa mea. La faza în care s-a accidentat Ioana Matei, Zavragiu nu trebuia eliminată, căci fata nu a dat intenţionat, a stat cu mâna şi i-a spart nasul.”
De departe, cea mai comică afirmație este cea în care tehnicianul ploieștean lasă de înțeles că biata Ioana Matei s-a repezit cu nasul în mâinile adversarei sale!!!

2 comentarii la „Gheorghe Ionescu: ”Arbitrii Dima și Ichim sunt zero în fața mea””

  1. mult succes bacaului o echipa care are multe de spus in handbalul mare,insanatosire grabnica Ioanei Matei si acestui „antrenor”0 sa abandoneze pt ca are multe clarificari interioare ori cu parere de rau este senil….toate bune pt bacau si Ioanei

  2. La cit sa suparat nea. Gica vi /la trimis pe LAURENTU SIRBU cu DUMITRU si va facut varza la baieti asta da razbunare.LAURENTU SIRBU O PANARAMA DE ARBITRU///

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.