Infirmerie plină la CSM Bacău


Turneul din week-endul precedent, de la Brașov, a fost ultimul din această vară pentru handbalistele de la CSM Bacău. Unul din motivele principale este constituit de faptul că nu mai puțin de patru dintre jucătoarele băcăuane sunt accidentate. Este de vorba de portarul Adriana Croitoru, centrul Simona Duță, extrema Sorina Geapănă și pivotul Irina Shutska. La toate acestea se adaugă Crisitna Sîntămărean, operată recent în Ungaria de menisc și ligamente. Colac peste pupăză, Carmen Ilie a fost nevoită să se întoarcă la SCM Craiova, deoarece există unele probleme contractuale nelămurite între ea și clubul oltean.
”Am disputat 16 jocuri într-o lună și, în condițiile în care avem și atâtea accidentări, o pauză de meciuri e necesară. Sper ca, până la începutul campionatului, jucătoarele să capete o mare poftă de joc. Vestea bună e că, la începutul săptămânii, s-au făcut o serie de teste fizice care au relevat că pregătirea montană pe care am făcut-o la începutul lunii iulie a avut efecte benefice asupra fetelor”, ne-a spus antrenoarea Gabriela Manea.
Liga Națională la handbal feminin va debuta pe 3 septembrie, atunci când CSM Bacău va evolua în deplasare, la Deva, cu formația CSM Cetate Devatrans.

Un comentariu la „Infirmerie plină la CSM Bacău”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.