Declarații după SC Bacău – CSMS Iași 2-0


Cristian Popovici (Sport Club Bacău): “Nu cred că a fost neapărat o surpriză, deoarece le-am zis şi băieţilor înainte de meci că putem câștiga. Probabil că dacă anul trecut erau mai atenţi puteau juca deja cu Iaşul în campionat. Pentru noi este foarte important că am reuşit să câştigăm, am zis de la începutul competiţiei că o tratăm cu maximă seriozitate, dorindu-ne să câştigăm cât mai multe meciuri. Din păcate, rămân cu un gust amar, pentru că am pierdut cel puţin pentru primul joc trei jucători importanţi. Au fost două reprize total diferite: în prima repriză puteam să ne asigurăm calificarea, pentru că am avut două faze prin care puteam face 3-0, iar în a doua repriză, în loc să pot face schimbări la mijlocul terenului, am fost nevoit din nou să fac schimbări doar pe accidentări. Până la urmă este important că am câştigat și am arătat că rezultatele din meciurile de pregătire şi chiar din meciurile oficiale nu au fost întâmplătoare. Sperăm să o ţinem în ritmul ăsta, pentru că este foarte important ca vineri să câştigăm la Paşcani. “

Marius Baciu (CSMS Iaşi): “După cum a jucat Bacăul în prima repriză nu este nicio surpriză că am fost eliminaţi. Pe Claudiu Tudor l-am schimbat devreme deoarece am crezut că Nalaţi va aduce un plus echipei şi mi s-a părut destul de moale la începutul meciului. Astăzi am facut schimbări, pentru că am vrut să vedem şi alte soluţii pentru următoarele jocuri. Nu adversarul ne-a surprins azi, ci noi ne-am suprins pe noi. Şefii clubului vor analiza și mă voi gândi şi eu în această seară dacă voi continua sau nu pe banca tehnică a Iaşiului. “

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.