N-au dus decât o repriză: CSM Bacău – Oțelul Galați 27-32 (13-14)


Se pare că două meciuri pe zi înseamnă prea mult pentru handbalistele de la CSM Bacău, fiindcă în partida de vineri seara, cu Oțelul Galați, ele n-au rezistat decât o repriză. Băcăuanele au început mult mai bine decât în jocul de dimineață, cu Brăila, și au condus timp de 15 minute. De la 7-5 pentru CSM Bacău, gălățencele au înscris de 4 ori consecutiv, în special pe contraatac, speculând erorile de pe faza de atac a adversarelor. De partea cealaltă, Gabriella Szabo a fost parcă altă jucătoare față de cea din jocul cu Dunărea Brăila, ea ratând două contraatacuri consecutive, iar la pauză oaspetele au intrat cu un gol avans.
Din păcate, în repriza secundă, după minutul 40, a început degringolada în tabăra băcăuană, jucătoarele CSM-ului întrecându-se în greșeli, în special la atacurile poziționale, unde cu greu au găsit soluții în fața unei defensive extrem de masive și dure. Oțelul s-a desprins și la 7 goluri (23-30, min. 55), dar Krumova n-a fost de acord cu această diferență și a punctat de trei ori în ultimele trei minute. O evoluție bună a avut și portărița Parkhomenko, cu 16 intervenții, inclusiv la aruncări de la 7 metri, însă și cu momente de ”dispariție”.
CSM Bacău a pierdut astfel și al doilea meci al turneului de pe teren propriu, iar sâmbătă, de la ora 12, va juca împotriva Coronei Brașov, formație care pare principala favorită la câștigarea Cupei Municipiului Bacău.

CSM Bacău: Parkhomenko – Krumova 8, Toma 6, Simion 5, Shutska 3, Geapănă 2, Szabo 1, Duță 1, Amoagdei, Grigore, Matei, Trăilă, Ariton.

Oțelul Galați: Munteanu – Horjea 8, Tudor 5, Druțu 4, Bodîrlău 4 (+ 1 autogol), Mărginean 3, Pavăl 2, Cioaric 2, Manda 2, Artean 1, Gheorghe 1, Ghionea, Trandafir.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.