Gabriela Manea: ”După acest meci, am ajuns la concluzia că am nevoie de întăriri și le voi aduce”


Antrenoarea echipei CSM Bacău, Gabriela Manea, nu era foarte mulțumită de evoluția elevelor sale în partida cu Oțelul Galați, dar a pus căderea acestora pe seama oboselii: ”Consider că și acest joc a fost util, dar îmi pare rău că fetele mele, și pe fondul oboselii, nu s-au mai sincronizat așa cum au făcut-o dimineață. Utilitatea celui de-al doilea portar a fost evidentă, în condițiile în care Natalia vine după o pauză de 8 zile, ea făcând un singur antrenament. Tot acest joc precar, pe care l-am făcut în această după-amiază, îl pun pe lipsa omogenizării. Eu sunt convinsă că vom juca mult mai bine și că vom întări lotul cât mai curând, după acest meci am ajuns la concluzia că am nevoie de întăriri și le voi aduce. Referitor la evoluția Gabriellei Szabo, ea nu a fost obișnuită să stea 60 de minute pe teren, iar să stea 120 de minute în aceeași zi este extraordinar de mult pentru ea. Este o jucătoare cu potențial, iar când va conștientiza că are calități suficiente să stea pe teren, atunci va deveni și o mare jucătoare.”
Referitor la posturile pe care și-ar dori întăriri, Gabriela Manea a precizat: ”Pe postul de pivot, neapărat la linia de 9 metri, un portar, nu sunt deloc mulțumită de evoluția extremelor până acum, deci și acolo vom mai aduce ceva.”

4 comentarii la „Gabriela Manea: ”După acest meci, am ajuns la concluzia că am nevoie de întăriri și le voi aduce””

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.