Minifotbal / Memorialul ”Teofil Bora” – ediția a II-a


Bacăul nu uită de minifotbal nici măcar în miezul verii! După ce au jucat, în decembrie, pe zăpadă, minifotbaliștii moldoveni vor fi angrenați în cea de a doua ediție a Memorialului Teofil Bora, în amintirea celui care a fost atât medicul Nadiei Comăneci cât și al multor generații de sportivi din zona Moldovei. Astfel, inițiativa demarată anul trecut de Gheorghe Burleanu, și susținută de unii dintre foștii săi colegi din perioada de glorie a echipei fanion a orașului nostru, continuă și anul acesta în pauza campionatului de minifotbal de la Bacău.

„Anul acesta vom aduce un plas de valoare memorialului, prin participarea inclusiv a unor echipe din afara Bacăului. Cele mai bune două echipe din Piatra Neamț și respectiv Roman au confirmat prezența la această ediție. Alături de acestea alte patru echipe din campionatul de la Bacău vor încerca prin prestația lor să ne readucă în gânduri numele celui mai mare medic sportiv din România, Teofil Bora”, ne-a spus Gheorghe Burleanu, managerul campionatului de la Bacău.

Este vorba despre primele două echipe clasate din campionatul de minifotbal de la Roman, Oz-Er Golden și Ambient, și respectiv din campionatul de la Piatra Neamt, Fenix Play și Inter. Din Bacău va participa campioana de anul acesta, Grafit Soccer Invest, clasată în topul celor mai bune 8 echipe din țară, dar și alte trei formații locale: Spartanii, Baudeman și FC Bambus.

Conferința de deschidere va avea loc sâmbătă, 16 iulie, de la ora 14.00, la Clubul The Stage. Tot cu această ocazie va avea loc și premierea celor bune echipe din cele două ligi ale minifotbalului băcăuan din ediția precedentă de campionat.

Gheorghe Burleanu, managerul campionatului de minifotbal de la Bacău are toate motivele să fie mândru de prestația celor două echipe care au reprezentat Bacăul anul acesta la Cupa României și respectiv Campionatul Național de Minifotal, FC Coriolan și Grafit Soccer Invest. Ambele echipe s-au calificat până în faza optimilor. Pentru anul acesta, același Gheorghe Burleanu, a anunțat, că până la finalului lunii iulie este deschisă înscrierea echipelor în cea de a VI-a ediție a campionatului de minifotbal din localitate, al cărei nivel crește de la an la an și dă semne importante de a recupera decalajul față de celelalte campionate mai puternice din țară.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.