Eliodor Voica: ”Voi discuta cu jucătorii și cu conducerea, iar apoi voi decide dacă voi continua la Bacău”


Antrenorul principal al Științei Municipal Dedeman Bacău era afectat după ratarea ultimei șanse de a prinde un loc de cupă europeană. ”În continuare nu am reușit să avem acea constanță și deja există un cumul de explicații, de cauze pentru ceea ce s-a întâmplat și mi-ar plăcea să le identific pe cele reale. Nu vreau să insinuez că ar fi cauze de altă natură decât sportivă, nu vreau să arunc cu piatra, dar e cert că trebuie făcută o analiză la rece și cât se poate de obiectivă.”
Referitor la ratarea obiectivului, dar și la ceea ce va urma, Eliodor Voica a spus: ”Sezonul a fost unul ratat și eu îmi asum răspunderea pentru acest lucru. Voi avea discuții cu jucătorii, cu staff-ul și cu conducerea și voi lua o decizie, fiindcă mie nu-mi place să stau acolo unde nu sunt dorit.” Colin ne-a promis că ne va înștiința de îndată ce va lua o decizie în ceea ce privește viitorul său la Bacău. În ceea ce privește transferurile anunțate de comentatorul Digisport, ale lui Dragnea și Capotă, Eliodor Voica a confirmat că există discuții cu primul, însă a spus că nu știe nimic despre al doilea.

8 comentarii la „Eliodor Voica: ”Voi discuta cu jucătorii și cu conducerea, iar apoi voi decide dacă voi continua la Bacău””

  1. Poate ne explica si marele manager Ciobanu cum a reusit performanta sa plimbe echipa pe la n hoteluri in Oradea, fiindca nu reusise sa rezolve o amarata de cazare. Curatenia trebuie inceputa de la varf.

  2. trebuie un meneger bun si mai multa dorinta de a juca pt stiinta,care nu e liber sa plece,sa plece cei cu aere de vedeta,! PREGATIRE SI DORINTA DE PERFORMANTA,asa trebuie sa inceapa urmatorul campionat

  3. Singurul care trebue sa plece este Apostol. Nu se pricepe sa conduca acest club. De ce a fost alungat Sandu Iacob,Bondar,Cike.Martin.

  4. Domnule voica,stiam inainte de venirea TA la Bacau cam ce valoare ai ca si antrenor,…acum iti descoperim o latura si mai urata,cea a caracterului…..ai distrus o echipa ! nu ai indeplinit nici un obiectiv,ai macar demnitatea umana si pleaca !! nu fi fomist !! ai un discurs destul de elevat,o sa gasesti alt oras sa il nenorocesti !!

  5. L-ati dat afara fara nici o explicatie pe fostul antrenor si ati adus un mercenar nenorocit fara nici o logica. Acum sa raspunda cu capul cei care au hotarat asemenea mizerii. Poate asa in continuare o sa revina toate lucrurile la normal si o sa se termine cu toate tensiunule din jurul echipei. Nu mai luati hotarari in numele echipei si a unui oras doar asa ca sa va demonstrati ca aveti ambitii tampite si frustrari…….

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.