Fără chef: Știința MD II Bacău – CSM 2007 Focșani 30-30 (10-14)


La ultima apariție pe teren propriu din acest sezon, echipa a doua a Științei a jucat cam fără chef, poate cu excepția lui Bulov, în fața unui adversar modest. Așa se explică rezultatul final, chiar dacă la stabilirea acestuia au contribuit decisiv cele două caricaturi de arbitri din Ploiești, Cristian Dumitru și Laurențiu Sârbu. Dar nu e posibil ca un jucător de circa 150 de kilograme să-ți înscrie 6 goluri, nici măcar într-un meci amical. Nu-i vorbă, că nici cel care a făcut lista de jucători a Științei nu s-a lăsat mai prejos. Deși a avut la dispoziție 4 jucători de la echipa mare, personajul care a stabilit lotul a înscris pe raportul de joc 8 juniori, așa că băcăuanii pierduseră meciul înainte de a începe. Altceva n-ar mai fi de zis despre acest meci, decât câte ceva despre arbitrajul tragi-comic, dar asta într-un material separat.
ȘTIINȚA II: Grigoraș (11 interv.), Garasciuc (1 interv.), Erhan (2 interv.) – Bulov 8, M. Bujor 7, Tărâță 6, Cadar 4, Cebotari 4, Șipulin 1, Moise, Beleaev, Jidobin. Antrenor: Nicolai Gomeniuc.
CSM 2007: Cloșcă (12 interv.), Rusu (3 interv.) – Maftei 9, Costache 6, Stan 5, Negrea 5, Gheorghe 3, Neața 2, Stancu. Antrenor: Lucian Tucan.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.