Cupa CSM Onești la gimnastică


Sâmbătă, 7 mai, a avut loc în sala de sport a clubului CSM Onești, „Cupa CSM Onești” la gimnastică, competiţie destinată junioarelor de nivel I, II și III. La competiţie au participat 75 de gimnaste de la mai multe cluburi din ţară, dintre care amintim: Farul Constanţa, Dinamo București, C.S. Timişoara, C.S. Bârlad, C.S. Galaţi, SCM Bacău, LPS „Nadia Comăneci” Oneşti şi clubul gazdă, CSM Oneşti. Competiţia a fost presărată şi cu momente artistice și distractive. A avut loc o demonstrație de lupte prezentata de clubul CSS Onești. De asemenea, după ce au terminat concursul, gimnastele de la CSM Oneşti și-au demonstrat și calităţile artistice, prezentând câteva dansuri. Nu în ultimul rând, s-a ales denumirea mascotei clubului („Rozica”), oferită de unul din sponsorii acestei ediții.
Concluzionând, a fost o competiţie foarte reușită, puternică și un test util în vederea naţionalelor de junioare la gimnastică ce vor avea loc anul acesta la Deva. Până atunci, însă, gimnastele mai au o competiţie pregătitoare ce va avea loc săptămâna viitoare, la Bârlad.
(Marian Agape)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.