Refugiate în sala ”Orizont” din cauza unui concurs de dans sportiv (20 de lei intrarea !!??), handbalistele de la Știința Bacău susțin meciul decisiv pentru accederea la turneul de promovare în Liga Națională. Adversara de duminică, Rapid CFR București, formație antrenată de fosta internațională Simona Gogârlă, e pe locul 3, la doar un punct în spatele echipei băcăuane. Este, practic, finala pentru locul 2 al seriei, o victorie a Științei asigurându-i calificarea la turneul de promovare, care va avea loc peste două săptămâni, la Brașov. În precedentele trei confruntări dintre cele două echipe din acest sezon, ambele formații au câștigat câte un joc, un meci încheindu-se la egalitate.
Partida Știința Bacău – Rapid CFR București va fi arbitrată de cuplul buzoian format din Vasile Pavel și Marian State.