Cu două zile înainte de prima manșă a semifinalei Cupei Challenge, dintre RK Cimos Koper și Știința MD Bacău, am realizat un interviu cu antrenorul echipei slovene, Fredi Radojkovič.
Rep.: Ați reușit să vă formați o părere despre Știința Bacău și care credeți că sunt jucătorii cei mai puternici ai echipei române ?
Fredi Radojkovič: Avem un sezon epuizant și de aceea nu avem timp să ne pregătim meciurile așa cum ne-am dori. Jocurile de mare intensitate disputate în ritm miercuri-sâmbătă-miercuri fac imposibilă pregătirea jocurilor următoare așa cum ar trebui. Din aceste motive, meciul cu Știința Bacău îl vom pregăti doar în cursul zilei de vineri, iar jucătorii trebuie să-și mute atenția și concentrarea de la competiția internă la Challenge Cup. În handbal, nu putem vorbi despre un singur jucător, el poate face diferența într-un meci sau două, dar, în final, echipa este cea care câștigă. Știm că Știința Bacău este de departe cel mai bun adversar dintre cei pe care i-am întâlnit până acum în Challenge Cup, însă cred că ne putem impune la finalul celor două manșe.
Rep.: Care credeți că sunt punctele tari ale echipei dumneavoastră ?
F.R.: Dacă vom juca agresiv, dinamic, iar apărarea va fi mobilă și rapidă, așa cum a fost în ultimele noastre meciuri, cred că vom putea înscrie mult. Golurile ”simple” sunt scopul nostru, dar handbalul începe în apărare, de aceea pretind de la jucătorii mei o defensivă puternică.
Rep.: Ce rezultat credeți că ar fi bun pentru Cimos în prima manșă ?
F.R.: E greu de făcut o previziune, fiecare meci are istoria lui și niciun joc nu se poate compara cu altul. Noi vom încerca să ne facem jocul și să obținem o diferență de goluri cât mai mare. Handbalul e un joc foarte dinamic, așa că orice diferență de scor poate fi remontată în meciul retur.
Rep.: Credeți că Știința e avantajată de faptul că va juca manșa secundă pe teren propriu ?
F.R.: Ar putea fi un avantaj, dar noi suntem o echipă foarte puternică din punct de vedere psihic și putem face un joc foarte bun și în România. Dar dacă ar fi fost să pot alege, aș fi preferat să joc meciul retur acasă.
Rep.: Care credeți că sunt șansele celor două echipe de a se califica ?
F.R.: Cred că avem de partea noastră calitatea, iar obiectivul nostru e să jucăm finala. Ne vom dărui cu toată energia și vom face tot ce e posibil să o eliminăm pe Știința. Dacă toate acestea vor fi de-ajuns, vom vedea săptămâna viitoare în România.
Foto: siol.net
e putin cu nasul pe sus antrenorul scandinav!
de cand serbia e in scandinavia marius??:)) …
si de cand slovenii sunt din Serbia? 🙂
hai stiinta
Suceava vă urează baftă şi la anul sperăm să fie şi Suceava şi Bacăul în cupele europene.