GABRIEL ARMANU: ”Dorel Sanie a fost un om dedicat în totalitate handbalului”


Gabriel Armanu e omul care l-a cunoscut pe Dorel Sanie și a lucrat cu el încă de pe vremea în care Fibrex Piatra Neamț se bătea de la egal la egal cu marile forțe din Champions League. Tulburat de dispariția managerului Științei Municipal Dedeman Bacău, antrenorul băcăuan ne-a declarat: ”Dorel Sanie a fost un om care a trăit prin handbal, pentru handbal, a fost dedicat în totalitate acestui sport și care a făcut rezultate foarte bune peste tot unde a lucrat. El a fost, cu ghilimelele de rigoare, membrul fondator al actualei echipe de handbal masculin a Bacăului, a întocmit și semnat primele acte, încă de când eram în divizia secundă, și a făcut primele transferuri de jucători. Dispariția lui Dorel Sanie reprezintă o pierdere imensă, atât pentru mine, cât și pentru toți cei din jurul acestei echipe. Avea o capacitate de muncă enormă și o experiență pe care nu știu s-o mai aibă vreun alt conducător din handbalul românesc.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.