Gabriel Armanu: „Unii jucători uită ce lucrăm la antrenamente”


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a pierdut primul meci oficial din 2011 pe terenul formaţiei U Transilvania Cluj, la capătul unui meci în care se poate spune că diferenţa a fost făcută de modul în care cele două grupări s-au mişcat pe piaţa transferurilor în perioada de inter-sezon. Rămâne de neînţeles cum conducerea Ştiinţei n-a vrut să aducă niciunul dintre jucătorii liberi de contract de la UCM Reşiţa, în condiţiile în care prima parte a turului a arătat cât se poate de clar că echipa are nevoie de întăriri pentru a spera la un loc de cupă europeană. Cel mai elocvent caz este cel al postului de inter stânga, acolo unde Moskalenko, după un tur mai degrabă dezamăgitor, s-a accidentat, iar Dinescu îşi continuă evoluţiile neconcludente, neizbutind să înscrie nici măcar o dată la Cluj-Napoca! Cel mai bun jucător al Ştiinţei a fost Cristi Ghiţă, care a înscris de 11 ori.
Iată ce ne-a declarat antrenorul principal al Ştiinţei, după eşecul de la Cluj: „A fost un meci greu, cu o miză uriaşă, aceea a unui loc de cupă europeană. Am pierdut din cauza greşelilor individuale pe care le-am comis după minutul 47, când ne-am pripit în situaţie de superioritate numerică şi le-am făcut cadou adversarilor trei mingi de contraatac. Din păcate, unii dintre jucătorii noştri au dovedit din nou că au lacune şi că uită ceea ce lucrăm la antrenamente. Aş mai aminti şi faptul că jucătorii pe care Clujul i-a transferat în această iarnă au înscris 11 din cele de 26 de goluri ale echipei adverse, dar asta s-a întâmplat în condiţiile în care noi le-am oferit acele mingi gratuite. Până în minutul 47, nimic nu anunţa deznodământul jocului, fiindcă ne-am apărat foarte bine, dovadă cele doar 26 de goluri primite în deplasare. Din nou am plătit tribut atacului, unde Moskalenko n-a evoluat deloc, iar Dinescu n-a înscris niciun gol din 7 aruncări.”

9 comentarii la „Gabriel Armanu: „Unii jucători uită ce lucrăm la antrenamente””

  1. eu cred ca da.dar nu are loc,pentru ca in cazul in care ar mai fi unul ar trebui sa imparta banii in mai multi.sper sa batem pe odorhei.oare nu puteam aduce niciun jucator de la resita ca vad ca domnul armanu se plange ca nu are jucatori.forta stiinta.spulberati-i .

  2. dar ce ar trebui sa tina minte poate nu face-ti nimic care ar putea sa isi aminteasca se pare ca nu va intereseaza foarte mult echipa pentru voi banii sint obiectivul cu cit aveti mai multi cu atit tineti de scaun vom vedea miercuri

    1. Poate că înainte să scrii ar fi fost util să vezi măcar un antrenament, ca să vorbeşti în cunoştinţă de cauză.

  3. ce transferuri vreti? la-ti adus PE Manea DINESCU,RAMBA cu astia ce faceti….de ce sunt la Stiinta s-au ptr ce au fost adusi? nu si-au adus nici cel ma-i mic aport. Nu pot comenta ceea ce ghindesc ceea ce se aude prin tribuna pentru ca il deranjez pe d-nul Alexandrescu si imi sterge mesajul ;cum sa m-ai intimplat.HAI stiinta

  4. inca ceva..nu se poate ca inaintea meciului cu odorhei sa se cante imnul romaniei?de cate ori am mers in sala celor de la odorhei am fost siliti sa ascultam imnul ungurilor,poate macar o data ii vom face si noi sa simta ca ei sunt in romania si nu invers.va multumesc.forta stiinta.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.