Declaraţii după Ştiinţa Bacău – SCMU Craiova 3:0


Antrenorul echipei craiovene, Dan Gârleanu, fost component al naţionalei de volei masculin medaliată cu bronz la Olimpiada de la Moscova (1980) a apreciat rezultatul partidei de sâmbătă după-amiază drept unul normal. „Mi-am dorit să fie un meci frumos şi în care să arătăm că suntem pe o linie ascendentă şi a fost un joc cu faze frumoase. Trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi să spunem că Bacăul e o echipă bună, formată, în timp ce noi suntem o echipă mică şi mai avem de lucru”, a spus antrenorul echipei SCMU Craiova. Referitor la lupta pentru titlu din acest sezon, Dan Gârleanu a spus: „Toate echipele de pe primele 4 locuri au şanse pentru a câştiga. Va depinde de forma de moment, de concentrare, de mobilizare şi de factorul psihologic, care la noi nu este exploatat suficient. E foarte probabil ca echipa cea mai bine pregătită psihic să câştige. Aş merge totuşi pe un plus pentru Ştiinţa Bacău şi Tomis Constanţa, dar vor conta foarte mult forma de moment şi pregătirea mentală.”

De cealaltă parte, antrenorul liderei clasamentului Diviziei A1 a spus: „Sincer să fiu, având în vedere că miercuri am pierdut, m-am gândit că acea înfângere ar putea lăsa urme în rândurile echipei noastre, de aceea mi-a fost teamă că va fi mai greu. După cum aţi văzut, nu pot spune că a fost uşor, dar am câştigat destul de categoric fără să facem eforturi deosebite.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.