Nimic nou sub soare: Știința Bacău-HCM Roman 26-34 (9-18)

Profitând de pauza competițională din prima jumătate a lunii februarie, handbalistele de la Știința au disputat un amical în compania adversarului tradițional pentru meciurile de pregătire, HCM Roman. Meciul, care le-a dat din nou posibilitatea celor doi antrenori să ruleze loturile pe care le au la dispozitie, a fost tranșat încă din prima repriză de către handbalistele din Roman, acestea intrând la pauză cu un avantaj de nouă goluri (18-9). Din păcate, fetele antrenate de Ion Arsene si Costel Oprea continuă să traverseze pasa proastă din ultimul timp. Astfel, am putut remarca în jocul handbalistelor băcăuane aceeași nesiguranță în evoluție, numeroase pase imprecise, care fie erau interceptate de adversar, fie ieşeau în afara terenului de joc, culminând cu o sumedenie de ratări în situație de unu la unu cu portarul advers. În a doua repriză, Știința a ținut mai aproape de mult mai experimentatele adversare din Roman, dar scorul înregistrat în prima repriză și-a pus amprenta indiscutabil asupra rezultatului final (26-34). Deși handbalistele Științei au avut o apărare agresivă, lipsa de concentrare și graba cu care au tratat anumite faze de joc i-au dat numeroase bătăi de cap antrenorului Ion Arsene, acesta ieșindu-și din fire de multe ori la marginea terenului.
„Studentele” vor relua campionatul pe data de 17 februarie în deplasare la penultima clasată, Spartac București.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.