La finalul primului joc de pregătire susţinut de FC Vaslui în acest an, antrenorul Viorel Hizo a fost foarte zgârcit în comentarii. „E greu să poţi să joci pe gheaţa asta. Am avut jucători care s-au menajat fiindcă nu pot să joace pe un astfel de teren. În cele din urmă, a fost bine că am făcut un joc pe un teren. Despre adversarii noştri de astăzi, pot spune că au o echipă bună, ambiţioasă care chiar mi-a plăcut,„ a spus antrenorul principal al vasluienilor.
De cealaltă parte, antrenorul băcăuan Gheorghe Poenaru a declarat: „Sunt mulţumit din toate punctele de vedere. În primul rând, mă bucur că am putut oferi suporterilor băcăuani un meci destul de bun în compania unei echipe ca FC Vaslui. E un privilegiu pentru noi, aşa cum cred că ar fi pentru multe echipe din România, acela de a juca un meci de verificare cu Vasluiul. Sunt cu-atât mai bucuros, cu cât consider că am reuşit un joc bun din toate punctele de vedere şi am arătat lucruri foarte bune în multe momente ale meciului. Sigur că au fost şi lucruri mai puţin bune, dar trebuie să ţinem cont de terenul greu, precum şi de valoarea adversarilor noştri. Cu puţină atenţie şi cu mai multă experienţă, cred că am fi putut evita cele două goluri pe care le-am primit. Una peste alta, cred că a fost un meci de verificare util sub toate aspectele, atât pentru ei, cât şi pentru noi.”