Handbaliștii băcăuani au disputat vineri al cincilea meci al perioadei de pregătire, în compania prim-divizionarei Dinamo Municipal Brașov. Prima repriză a întâlnirii s-a confundat în mare parte cu cea de ieri, disputată în compania Universității din Galați. Lipsa de concentrare, neatenția și numeroasele greșeli la finalizare i-au dat bătăi mari de cap antrenorului băcăuan, Gabriel Armanu. Deosebirea față de meciul precedent l-a constituit evoluția scorului, dinamoviștii conducând ostilitățile pe tot parcursul reprizei, cea mai mare diferență înregistrându-se în minutul 25, cand brașovenii conduceau cu 15-11. După pauză, lucrurile s-au schimbat din nou. Gabriel Armanu a introdus în teren ‘’garda tânără’’ a Științei, care a manifestat o deosebită poftă de joc. Conduși de Cristi Ghiță (autor a 8 goluri) băcăuanii au recuperat diferența de două goluri înregistrată la pauză și s-au instalat la conducere până la finalul partidei. Meciul amical de astăzi a consemnat debutul în prima echipă a Științei al celor doi handbaliști din Republica Moldova, Anatoli Bulov și Valeriu Erhan. Primul, extremă stânga, a reușit să marcheze trei goluri în timp ce Erhan, portar, a reușit câteva parade în fața dinamoviștilor, ambii primind aplauze călduroase din partea publicului prezent în Sala Sporturilor. Știința continuă sâmbătă seria amicalelor, de la ora 18 în aceeaşi locaţie, în compania celor de la CSM București.
Evoluția scorului : 0-1, 1-2, 2-2, 3-4, 4-6, 6-8, 8-11, 10-13, 11-15, 13-16, 15-17, 17-18, 18-19, 20-19, 21-20, 23-20, 25-21, 25-24, 28-25, 30-25, 32-25, 33-26, 35-26, 37-27, 40-27.
Știința : Grigoraș 5 interv. , Erhan 5, Tamaș 4, Tevzadze 2 – Ghiță 8, Tărâță 4, Manea 4, Cadar 3, Bulov 3, Dospinescu 3, Dinescu 3, Iancu 2, Rotaru 2, Moskalenko 2, Gurkovskiy 2, G.Bujor 2, Ramba 1, Păunică 1, Sipos. Antrenor : Gabriel Armanu.
Dinamo : Botaș 3, Drenceanu 3- Purcărea 4, Voica 4, Bosneac 4, Scripnic 4, Capotă 3, Baican 2, Băluț 3, Vasile 2, Dragnea 1, Bota, Rona, Cristea. Antrenor : Eliodor Voica.
Puneti fratilor orele de disputare ale meciurilor 8-|
Sunt puse, frate, puţină atenţie !
CIT O SA MAI DUREZE BATAIA DE JOC ASPRA NOASTRA, A SPECTATORILOR. CRAINICUL SALII, FLORIN DE-I ZICE, DE CE NE FIERBE SI NU ARE MICROFON?
ESTE AL DOILEA MECI CIND NU VORBESTE. EU VIN DE LA BALTI-MOLDOVA SI LA SALA CA IN MORMINT. RUSINE!
este peste la balti?:))))