Ne vedem la primăvară !


Atmosfera de meci european plutea asupra Sălii Sporturilor cu ore bune înaintea primului fluier al arbitrilor ucraineni Anatoli Mishchuk şi Valeri Rozhkov. Echipa belgiană a fost prima care a ajuns la sală, undeva în jurul orei 15, fiind urmată la scurt timp de handbaliştii băcăuani. Până ca echipele să înceapă încălzirea dinaintea meciului, belgienii au încins o miuţă pe intuneric, luminile sălii nefiind încă aprinse, timp în care arbitrii partidei, alături de observatorul moldovean Nicolae Vizitiu, discutau la o ţigară, afară.
Începând cu ora 16, în tribunele Sălii Sporturilor au început să-şi facă apariţia suporterii băcăuani, înarmaţi cu materialele promoţionale primite alături de biletele de intrare. Se puteau observa persoane de toate vârstele, de la cei mai mici puşti până la persoane de vârsta a treia, cu toţii fluturând eşarfele alb-albastre cu însemnele Ştiinţei sau făcând zgomot cu „pălmuţele” din plastic ori cu beţele gonflabile. Printre spectatori s-au aflat şi câţiva suporteri belgieni, mai exact cinci la număr, care la fiecare reuşită a echipei lor fluturau fularul cu însemnele clubului Initia Hasselt şi drapelul Belgiei. Ca înainte de fiecare meci mare, pe parchetul Sălii Sporturilor şi-au facut apariţia şi majoretele, moment imortalizat imediat de cameramanul belgian prezent la întâlnire. Pentru prima oară la meciurile Ştiinţei, handbaliştii au intrat pe teren ţinând de mână câte un copil îmbrăcat in echipamentul clubului, aceştia făcând schimb de materiale cu însemnele cluburilor cu jucătorii oaspeţi.
Pe tot parcursul întâlnirii, spectatorii prezenţi în tribune şi-au confirmat reputaţia, atât datorită numărului mare (1500), cât şi încurajărilor adresate favoriţilor pe tot parcursul meciului. La final, handbaliştii băcăuani s-au salutat prieteneşte cu adversarii lor, care au fost aplaudaţi călduros de către public, după care suporterii au bătut palma la mantinelă cu jucătorii favoriţi, conform tradiţiei.
Astfel,  Ştiinţa mai bifează o primăvară europeană, dar până atunci îi aşteaptă o binemeritată mini-vacanţă.

2 comentarii la „Ne vedem la primăvară !”

  1. Ce nu a mers la Ştiinţa: prestatia celor doi portari, Tamaş (cu 5 interventii), Tevzadze (cu 4 interventii) a lasat de dorit – in timp ce la belgieni, numai Letten a avut 11 interventii hotaritoare iar, Bart Kohlen a predat lectia contraatacului cu 8 goluri marcate. Extremele au ratat nepermis de mult, s-au elaborat prea mult fazele la linia de 9 metri iar jucatorul care avea pozitia excelenta pentru a şuta, parca avea teama si pasa altui coechipier. La echipa pregatita de Gabriel Armanu si Adi Brezan, Gurkovsky (cu 11 reusite) si Moskalenko (cu 5), deci cu mai mult de jumatate din totalul golurilor bacauanilor, au aratat ca atunci cind joaca impreuna trebuie sa tii contabilitatea reusitelor; Bondar cu cele 6 goluri si-a facut norma, au fost suparatoare ratarile jucatorilor Ghiţă, Manea si Păunică chiar daca fiecare a marcat cite 2 goluri, Rotaru nu si-a gasit pofta de joc si de coordonator. Cei din tribuna vorbesc de schimbarea antrenorilor, conducerea administrativa este nemultumita de prestatia neprofesionista a unor jucatori, multumiti cu diferenta linistitoare de 8 goluri realizata in tur. Solutiile de viitor: liniste, continuitate si credit total cuplului de antrenori, prezenta in teren doar dictata de forma fizica si starea psihica, fara interventiile ,,prietenesti’’ si de interes.

  2. ca idee, extremele au ratat pt ca nu le-a pasat nimeni in pozitie favorabila – fiind mereu in unghi inchis, dupa 20 de pase aiurea la 13 m de poarta.

    manea, ghita la fel – au scapat ei pe semicerc dar tot in unghi inchis

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.