Ştiinţa Municipal Bacău a obţinut cea de-a patra victorie consecutivă în Divizia A1 la volei feminin. Sâmbătă după-amiază, elevele lui Florin Grapă s-au impus în deplasare, la Craiova, cu CSMU din localitate, în trei seturi. După două seturi adjudecate lejer, la 19 şi la 11, băcăuanele au fost conduse în cel de-al treilea set, chiar şi la 5 puncte (11-16), dar au revenit, au egalat la 18, izbutind să obţină o nouă victorie „scurtă” şi trei puncte în clasamentul primei ligi de volei feminin. „După două seturi câştigate lejer, în setul 3 ne-am jucat puţin, dar tot ne-am impus, la 23. Chiar dacă în ultimul set au mai apărut unele greşeli, poate şi relaxarea, important este că am câştigat în trei seturi şi asta e mare lucru. De-acum înainte ne gândim la următorul meci, acesta a trecut, important este ca, pas cu pas, să realizăm ceea ce ne-am propus”, declarat Florin Grapă pentru BacăulSportiv.ro.
Ştiinţa Municipal Bacău a evoluat în următoarea alcătuire: Polishchuk (Lupu), Herlea, Elisei, Purice (Niţulescu), Iosef, Anghel-Faleş. Libero – Manu.
În etapa a V-a, Ştiinţa va juca pe teren propriu miercuri, 10 noiembrie, cu Unic Piatra Neamţ.