Ştiinţa Municipal Bacău a învins-o pe Dinamo Romprest Bucureşti pentru a doua oară în două luni, de data aceasta în patru seturi. E-adevărat că dinamovistelor le-au lipsit din nou câteva piese de bază, dar asta nu diminuează cu nimic din meritele voleibalistelor băcăuane, iar dacă partida nu s-a încheiat în trei seturi, aceasta s-a datorat arbitrului bucureştean (!) Silvian Lungu care, în finalul setului al treilea, la 26-25 pentru gazde, a dictat aut la un atac care căzuse la jumătate de metru în teren.
Altfel, voleibalistele de la Ştiinţa au prestat un joc bun, apreciat şi de tehnicianul bulgar al lui Dinamo, cu un plus pentru Mihaela Herlea, excelentă atât pe atac, cât şi pe blocaj, aceeaşi jucătoare având câteva reacţii de mare… fotbalist în setul al doilea, scoţând câteva mingi cu piciorul.
Cu toate acestea, reacţiile antrenorului Florin Grapă arată că echipa nu se exprimă încă la nivelul pe care acesta şi-l doreşte, dar să nu uităm că suntem abia la începutul sezonului, iar startul Ştiinţei e unul perfect, cu patru victorii din tot atâtea jocuri (trei în campionat şi una în Cupa României).
ŞTIINŢA: Polishchuk (Lupu), Bunea (Purice), Iosef (Truţă), Herlea, Elisei, Anghel-Faleş. Libero – Manu. Antrenor: Florin Grapă.
DINAMO: Cărbuneanu, Ştefan (Lică), Marcovici, Hatinova, Radu, Chiţigoi (Oancea). Libero – Rie Kato. Antrenor: Atanas Petrov.
Arbitru 1: Silvian Lungu (Bucureşti). Arbitru 2: Veronica Ivan (Galaţi).
In cupele europene nnu trece niciuna.
Asta rămâne de văzut, însă e remarcabilă consecvenţa cu care contestaţi tot ce înseamnă sport băcăuan.
vad ca personajul cu numele „virgi” are mereu de comentat la adresa voleiului bacauan. cred ca esti frustrat omule, stai acasa daca nu iti place acest sport si lasa-i pe cei care iubesc voleiul sa isi faca treaba cum stiu mai bine.