Antrenament util: Ştiinţa II MD Bacău – HC Vaslui 34-23 (15-8)


Profitând de pauza competiţională din Liga Naţională la handbal masculin, echipa secundă a Ştiinţei a putut conta pe aportul mai multor jucători de la prima echipă, fapt ce a condus la o victorie lejeră a băcăuanilor.
De altfel, cele mai spumoase momente ale partidei s-au consumat pe marginea suprafeţei de joc, fiindcă în teren lucrurile au fost clare.
Astfel, temperamentalul antrenor moldovean Nicolai Gomeniuc a avut probleme în a da indicaţii jucătorilor proveniţi de la echipa mare, dat find faptul că limba lui de bază e rusa. Cu toate acestea, universala limbă gimnastică a funcţionat, iar băcăuanii au obţinut o victorie concludentă.
Faza zilei a fost furnizată, însă, de antrenorul oaspeţilor care, la un moment dat, a protestat la una din deciziile trăznite ale cuplului de arbitri Murariu-Tabacariu, ajungând în dreptul mesei oficiale. După încheierea protestului, tehnicianul vasluian l-a zărit la masa oficială pe primarul Bacăului, având o reacţie spontană: „Aaaa, mă scuzaţi, să trăiţi, dom’ primar”.
În privinţa jocului propriu-zis, am remarcat dorinţa de afirmare a juniorilor moldoveni prezenţi în teren, cu un plus pentru extrema Bulov, longilinul inter Macovchin şi portarul Garasciuc, foarte inspirat la aruncările de la 7 metri. Cât despre cei veniţi de la echipa mare, experienţa lor în meciurile din Liga Naţională şi-a spus cuvântul, partida de sâmbătă reprezentând, cu siguranţă, pentru unii dintre ei, un bun antrenament înaintea meciului de săptămâna viitoare, de la Suceava.
ŞTIINŢA II : Grigoraş, Garasciuc – Bulov (9), Tărâţă (5), Cadar (4), Macovchin (4), Ghiţă (4), M. Bujor (3), Jidobin (2), G. Bujor (2), Iancu (1), Cebotari. Antrenor: Nicolai Gomeniuc.
HC VASLUI: Vasiliu, Pleşca – Barac (7), Mihalcea (5), Anton (5), Savin (4), Moldovanu (1), Sava (1), Filip, Băhnăreanu, Volocariu, Tucaliuc, Grădinaru. Antrenor: Liviu Gugleş.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.