Costel Enache: „FCM Bacău e principala candidată la promovare”


La finalul amicalului de pe stadionul „Moldova” din Roman, antrenorul principal al gazdelor s-a declarat satisfăcut:„A fost un test util, în care am întâlnit, după părerea mea, principala candidată la promovare, o echipă, cu un lot echilibrat, atât numeric cât şi valoric, ca să nu mai vorbim de experienţa binecunoscută a antrenorului Gheorghe Poenaru. A fost un meci bun, deşi căldura a fost mult peste limita care ar da un confort jucătorilor. Suntem într-o perioadă de pregătire, iar rezultatul nu a interesat atât de mult. Sigur că orgoliile dintre cele două oraşe apropiate vor exista tot timpul şi consider că rezultatul a fost echitabil”, a spus Costel Enache pentru bacaulsportiv.ro
La fel ca şi FCM Bacău, CSM Petrotub va evolua miercuri, în Cupa României, cu o echipă de Liga a IV-a, partidă despre care tehnicianul romaşcan a spus: „Obiectivul nostru e să câştigăm fiecare partidă pe care o disputăm. Sigur că în faţa unei echipe din campionatul judeţean nu putem emite decât pretenţia de a merge mai departe, fiindcă ne-ar plăcea să aducem o echipă dintr-un eşalon superior nouă într-un meci oficial la Roman. Scopul nostru e sensibilizarea media, a oamenilor şi a societăţilor care pot da o mână de ajutor fotbalului romaşcan.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.