Cei patru băcăuani de la naţionala de tineret se pregătesc de „Europene”


În timp ce grosul lotului Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău se află în cantonament la Piatra Neamţ, patru dintre componenţii formaţiei (Cristi Ghiţă, Ştefan Grigoraş, Alexandru Tărâţă şi Gabriel Bujor) se află la naţionala de tineret, pregătind Campionatele Europene care vor avea loc în Slovacia, în perioada 29 iulie – 8 august.
La sfârşitul săptămânii trecute, România a disputat, la Jimbolia, o „dublă” cu Serbia, echipă calificată şi ea la „europene”.
În prima partidă, cele două formaţii au încheiat la egalitate, 35-35, Cristi Ghiţă (foto) înscriind 5 goluri iar Alexandru Tărâţă 1 gol. În meciul-revanşă, sârbii s-au impus cu 27-25, la capătul unui joc în care Ghiţă a fost golgeterul României, cu 8 goluri marcate.
De altfel, interul dreapta al Ştiinţei ne-a spus câteva cuvinte despre cele două jocuri: „Au fost primele două jocuri de pregătire înaintea europenelor şi nu s-a jucat la potenţialul maxim, în condiţiile în care am fost după cantonamentul în care s-a pus accent pe pregătirea fizică. Dar, în mare, eu zic că a fost OK”.
Marţi şi miercuri, naţionala de tineret a României are programate alte două amicale, cu formaţia de Liga Naţională U Transilvania Cluj.
Foto: stiintahandbal.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.