Nicolas Vajou despre partidele primei etape a grupelor Cupei Mondiale


Din punctul meu de vedere, debutul acestei ediţii a Cupei Mondiale n-a fost unul de calitate. Nu ştiu dacă acest lucru se datorează condiţiilor climaterice, altitudinii, presiunii sau noului balon, care este mult mai uşor. În afară de Germania şi Chile, celelalte echipe n-au arătat mare lucru nici din punct de vedere tehnic şi nici al jocului în faţa porţii adverse.
Cu toate acestea, sunt convins că meciurile etapei a doua a grupelor vor aduce mai multe goluri şi mai multă viteză de joc, Argentina a arătat deja azi că e una din marile favorite. Sper ca şi Franţa să mă uimească joi seara în partida cu Mexicul.
Cât priveşte înfrângerea Spaniei, face parte din surprizele pe care ni le rezervă mereu Campionatul Mondial, nimeni nu şi-ar fi imaginat că ibericii se vor împiedica în faţa Elveţiei. Elveţienii au meritat victoria, pe care au obţinut-o fiindcă au respectat cuvânt cu cuvânt indicaţiile lui Ottmar Hitzfeld: i-au aşteptat pe spanioli la circa 35 de metri de propria poartă şi au făcut un pressing inteligent. Eu cred că Spania va câştiga următoarele sale partide, cu condiţia să-şi mai şi concretizeze ocaziile de gol.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.