Un antrenor fericit, astfel poate fi caracterizat Gabriel Armanu, după succesul din partida cu Steaua: „Am trăit meciul la intensitate maximă, la fel ca suporterii. Iar dacă până acum am început prin a aminti meritele băieţilor din echipă, nu trebuie să-i uităm nicio clipă pe cei care sunt alături de noi tot timpul. Eu de mult am spus că avem un public minunat, care a fost din nou la superlativ. Cât despre jucătorii noştri, ei şi-au făcut treaba, au arătat un handbal de calitate, în condiţiile unui meci bărbătesc, care a depăşit de multe ori limitele admise de regulament. Eu zic că a fost un spectacol agreabil,” a declarat antrenorul principal al Ştiinţei Bacău pentru bacaulsportiv.ro.
În ceea ce ce priveşte jalnicul recital oferit de preşedintele stelist Cazacu, cel care în repetate rânduri a adresat apostrofări băncii tehnice băcăuane, Gabriel Armanu a spus: „Sincer, ori de câte ori venea spre noi să comenteze ori să ne reproşeze ceva am preferat să-mi iau privirea de la dumnealui ori de la ceilalţi componenţi ai băncii Stelei. Ei aşa fac întotdeauna, asta e meteahna lor, să comenteze, de la preşedinte până la maseur.”
Referitor la arbitrajul cuplului Belean – Călina, tehnicianul băcăuan a apreciat că nu au existat probleme: „A fost OK, nici nu cred că au fost multe greşeli, a fost un arbitraj bun. Nu ştiu adversarii dacă au ceva de obiectat, dar eu întotdeauna am spus că arbitrii îşi fac treaba şi pleacă, iar noi trebuie să ne vedem de joc în teren, iar cel mai în formă câştigă.”
Din păcate, staff-ul Ştiinţei n-a putu savura victoria la cote maxime, din cauza accidentării suferite în final de Ionuţ Rotaru: „Succesul nostru a fost oarecum umbrit de accidentarea lui Ionuţ, care e suspect de entorsă. Cert e că nu poate pune deloc piciorul în pământ, dar un diagnostic mai exact vom avea în cursul zilei de joi. În ceea ce-l priveşte pe Chike, la el lucrurile nu par foarte grave, aşa că mai mult ca sigur îl vom putea folosi la Suceava,” a declarat Gabriel Armanu pentru bacaulsportiv.ro.
ESTI MARE DOM’ PROFESOR.
Daaaa…sigur. Da meteahna voastră nu cumva e să umblaţi cu arbitrii? Mă mir că la Suceava nu vă arbitrează Harabagiu.