Handbal feminin, Liga Naţională: ŞTIINŢA HCM BAIA MARE – ŞTIINŢA BACĂU 39-26 (19-13)


Sâmbătă dimineaţa, Ştiinţa HCM a întâlnit în Polivalenta băimăreană pe Ştiinţa Bacău, echipă aflată pe ultimul loc în clasamentul Ligii Naţionale feminine. Cum era şi normal, fetele antrenate de Ioan Băban şi Costică Buceschi s-au impus cu 39-26, într-un joc pe care l-au dominat de la început până la sfârşit şi care nu le-a pus probleme deosebite.
HCM nu putea să rateze victoria în acest meci. A început tare încă din start, reuşind să conducă cu 4-2 (5) sau 8-3 (12), pentru ca scorul să ia proporţii la trecerea primei treimi din meci: 13-4 (20).
Jocul se mai strânge uşor, dar diferenţa de scor rămâne mare pentru gazde: 16-9 (25), 19-13 (pauză).
După reluare, istoria nu se schimbă: 23-15 (35), 25-17 (40), 27-20 (45). În ultimele 15 minute se forţează puţin şi HCM câştigă la 13 goluri diferenţă: 36-24 (55), 39-26 (60).
Mircea Grumaz – infomm.ro

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.