Cu picioarele-n apă rece

Cum le mai place băcăuanilor să-şi dea cu stângul în dreptul când vine vorba de sport!
Nici nu s-a încheiat bine (dacă s-o fi încheiat) scandalul legat de retragerea echipei FCM Bacău din campionat, că s-au gândit unii să ne mai meargă oleacă vestea de cai breji. Şi ce ocazie mai bună, decât un Campionat naţional? E vorba de cel la sărituri în apă, care îi va reuni la Bacău pe cei mai buni juniori din România.
Cu doar câteva zile înainte de startul competiţiei (prevăzut pentru vineri), CET Bacău a decis sistarea furnizării agentului termic, din cauza unor datorii la furnizorul de energie electrică.
„Îmi pare rău! Nu a fost opţiunea noastră! Nu am avut de ales. Este o datorie mare pe care o avem la E.ON. Am trimis o adresă şi am anunţat oficial sistarea agentului termic începând cu data de 12 aprilie, ora 8.00. Asta e situaţia!”, a declarat Sorin Adrian Capăt, directorul CET Bacău, pentru ziarul online inainte.eu.
Dacă-şi imaginează cineva că aceste păreri de rău le vor încălzi picioarele copiilor care vor participa în week-end la competiţia de la Bazinul de Înot din Bacău, atunci se înşeală amarnic. Ce va rămâne va fi o nouă etichetă, deloc favorabilă, aplicată oraşului nostru.

2 comentarii la „Cu picioarele-n apă rece”

  1. Personal platesc 150 lei lunar pentru ca fiul meu sa poate face sport. Acu am fost anuntat de intructorul sportiv ca voi obligat sa il ascult vaicarindu-se acasa. bine-inteles acest copil,si alte cateva sute, vor sta la calculator sau desene animate decat intr-o sala de sport…….RUSINE sa va fie,asta daca intelegi ce spun prion rusine !!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.