Şi al doilea meci de verificare dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi România U21 a oferit spectacol şi a arătat jucători ce vor avea de spus un cuvânt greu la naţionala mare.
Ca şi aseară, au câştigat studenţii băcăuani cu 44-33 (25-16), la capătul unui joc în care am consemnat excelentul arbitraj prestat de profesorul George Călin, dar şi prezenţa primarului Romeo Stavarache.
Cei trei antrenori, Otto Heel, Titel Răduţă şi Gabriel Armanu şi-au declarat mulţumirea faţă de cele două jocuri, scoţând în evidenţă pofta de joc a fiecărui jucător care s-a aflat pe teren. De asemenea, a fost un bun prilej de a vedea şi unele minusuri, care vor fi remediate de îndată.