Atletism: Din nou argint pentru Ioan Zaizan

Semifondistul băcăuan Ioan Zaizan (Ştiinţa Bacău, antr. Cristina Alexe) a obţinut în această după-amiază cea de-a doua medalie de argint de la Campionatele Naţionale de Atletism Indoor, ediţia 2010.
După ce ieri Zaizan s-a clasat al doilea la 1.500 de metri, astăzi, atletul băcăuan a sosit al doilea la 800 de metri, cu timpul de 1:52.64, la 69 de sutimi după Adrian Cîrnaru (CSM Piteşti) şi înaintea lui George Preda (CS Târgovişte).
În aceeaşi probă, Dan Cucerenco (Ştiinţa Bacău, antr. C. Sava) s-a clasat al paisprezecelea, ca şi la 1500 de metri, cu un timp de 1:57.58.
Tot astăzi, la lungime masculin, vicecampionul la triplusalt, George Baciu, s-a clasat pe locul 7, cu o săritură de 7,10 metri, în timp ce Mihai Cârstea a ocupat locul 19, după o săritură de doar 6.60 metri.
În ultima probă a zilei, foarte tânăra ştafetă de 4×2 tururi a clubului SCM Bacău (Mihai Cârstea, Andrei Măriuţă, Vlad Vrânceanu, Adrian Mutu) a terminat pe locul 6, cu timpul de 3:10.61, cu aproape 8 secunde în urma ştafetei câştigătoare, cea a clubului CSM Bucureşti.
Foto: babinyeczmanagement.com

3 comentarii la „Atletism: Din nou argint pentru Ioan Zaizan”

  1. Baciu, a venit pe 3 la tineret, conform siteului FRA, care vad ca ii considera la aceasta categorie doar pe cei nascuti in anii 90, 89 si 88.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.