Cu mai puţin de 24 de ore înainte de meciul din Challenge Cup, după ultimul antrenament al Ştiinţei, am realizat următorul interviu cu antrenorul Otto Heel:
Bacăul Sportiv: Ce ne puteţi spune după ultimul antrenament al echipei ?
Otto Heel : În primul rând, avem o veste rea, aceea că s-a accidentat şi Ghiţă, care e suspect de discopatie. Va reintra probabil Rotaru, dar nu la potenţialul maxim. Jucătorii au uitat de meciul cu Târgu Jiu şi sunt concentraţi pe meciul de mâine, la care sper să facem o figură frumoasă. Din păcate, ne confruntăm cu această problemă de efectiv care, într-un viitor îndepărtat, trebuie să fie în atenţia noastră.
B.S.: Suceava şi Steaua au învins la scor echipe situate deasupra lui Motor Zaporoje în Superliga Ucrainei…
O.H.: Am văzut meciul Stelei cu echipa Portovik, care e alcătuită în cea mai mare parte din naţionala de tineret a Ucrainei. Din ce am văzut pe casete la echipa cu care vom juca noi, sunt foarte masivi, sperăm să nu fie şi mobili.
B.S.: Veţi lua măsuri speciale pentru a-l anihila pe cel mai bun jucător al oaspeţilor, Lochman ?
O.H.: Ştim că este un jucător foarte puternic şi este răspunzător cu şuturile spre poartă, dar mai au şi pe alţii pe acolo. Dat fiind faptul că sunt mai masivi, ne vom apăra mai avansat şi vom încerca să le neutralizăm lansările şi pătrunderile spre poartă.
B.S.: Care credeţi că ar fi diferenţa liniştitoare în vederea returului ?
O.H.: E greu de spus, fiindcă jocurile de cupe europene sunt mereu speciale, nu ştim ce condiţii vom găsi în deplasare, cu toate că am aflat că în Ucraina vom juca într-o sală friguroasă şi neprietenoasă. În situaţia în care suntem noi, fiind nevoiţi să ne bazăm doar pe 8-9 jucători mari şi laţi, ne propunem în primul rând victoria, cu cât va fi mai mare, cu atât mai bine.