Publicul prezent în Sala „Transilvania” din Sibiu nu a avut timp să se dezmeticească, să îşi găsească locurile în tribune, că era deja 1-0 la seturi pentru studente. Principalele arme, şi cele mai eficiente ale băcăuancelor, au fost serviciul excelent, multe puncte fiind realizate direct din serviciu, şi blocajul foarte bun din zona patru.
Echipa de volei feminin CSM-CSŞ Terezianum Sibiu nu-şi pusese mari sperante în primul său meci din returul Campionatului Naţional de Volei Feminin, Divizia A1, împotriva echipei Ştiinţa Bacău, oficialii gazdelor recunoscând valoarea studentelor. Cei doi antrenori băcăuani, Florin Grapă şi Melu Manta, au rulat întregul efectiv de jucătoare, în perspectiva meciurilor viitoare. Rezultat final, CSM Terezianum Sibiu – Ştiinţa Bacău 0-3 (-8,-11,-14).
Arbitri: Santa Cristian si Buhăţel Dan (Cluj-Napoca), observator FRV – Gheorghe Vişan.
Referitor la partida de la Sibiu, antrenorul secund al Ştiinţei ne-a declarat: „După cum ne aşteptam, am întâlnit un adversar modest, împotriva căruia ne-am luat totuşi toate măsurile pentru a evita surprizele neplăcute. Principalele noastre atu-uri au fost serviciul şi blocajul din zona IV. A fost un joc în care, practic, nu ne-am lăsat adversarele să joace.”
Alte rezultate înregistrate în etapa a XII-a a Diviziei A1 la volei feminin: CSU Metal Galaţi – Tomis Constanţa 3:2, SCMU Craiova – Penicilina Iaşi 3:1, CSM 2007 Focşani – IOR Bucureşti 2:3 şi Dinamo Romprest Bucureşti – CSU Medicina Tg. Mureş 3:0. Partida U Cluj – Unic Piatra Neamţ a fost amânată pentru 20 ianuarie.