Luni, de la ora 11.00, la Hotelul „Turist” din Bucureşti, va avea loc Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Handbal. Pe ordinea de zi a evenimentului se află alegerea preşedintelui FRH, a vicepreşedinţilor federaţiei, a membrilor Consiliului de Administraţie, precum şi a şefilor altor comisii din cadrul organismului federal.
În privinţa funcţiei supreme, şi-au anunţat candidatura trei pretendenţi: fostul internaţional Robert Licu, actualul secretar general Mihai Marinescu şi preşedintele în exerciţiu, Cristian Gaţu.
Candidatura acestuia din urmă a născut mai multe controverse în lumea handbalului, deoarece Gaţu anunţase anterior că se retrage, dar şi pentru că a târât handbalul românesc în ruşinosul scandal „Mită pentru arbitri”, soldat cu suspendarea antrenorului naţionalei masculine, Aihan Omer, şi a vicepreşedintelui FRH, Petru Paleu.
În ceea ce-l priveşte pe Marinescu, se spune că acesta candidează doar de formă, pentru a da consistenţă numerică listei de candidaţi, singurul concurent serios al lui Cristian Gaţu fiind fostul internaţional Robert Licu.
Pentru funcţia de vicepreşedinte (2 locuri) au fost validate candidaturile lui Constantin Cazacu, Remus Drăgănescu, Lascăr Pană, Ion Gavrilescu, Valentin Samungi, Constantin Oprea, Anghel Tănăsescu şi Sorinel Voicu.