După ce şi-au scos din sărite antrenoarea în meciul de pe teren propriu cu „U” Jolidon Cluj, handbalistele pregătite de Gabriela Manea ar fi trebuit, teoretic, să încerce să se revanşeze în etapa următoare.
Numai că fetelor de la Ştiinţa le va ieşi în cale taman campioana Oltchim Rm. Vâlcea, nimeni alta decât una din echipele favorite la câştigarea Ligii Campioanelor. În asemenea condiţii, singurul obiectiv de bun simţ nu poate fi decât încasarea a mai puţin de 40 de goluri şi înfrângerea la o diferenţă cât de cât onorabilă. Cum în formaţia vâlceană evoluează două handbaliste originare de pe la noi, Lecuşanu şi Puşcaşu, să sperăm că vor juca „la relanti” şi îşi vor menaja forţele pentru partida din week-end, cu unguroaicele de la Gyor.
Etapa a VII-a a debutat marţi, cu partida HC Zalău – Dunărea Brăila 26-26 (10-13), după un nou show de prost gust oferit de Gheorghe Tadici. Miercuri, în afara jocului de la Rm. Vâlcea, se mai dispută Rapid CFR Bucureşti – Rulmentul Braşov şi HCM Baia Mare – HCM Buzău. Ultimele meciuri ale etapei vor avea loc sâmbătă: „U” Jolidon Cluj – Cetate Deva, Universitatea Reşiţa – HCM Roman şi Oţelul Galaţi – Tomis Constanţa.