Handbal masculin, Liga Naţională: Vasile Stângă acuză arbitrajul


Nici n-a început bine campionatul, că antrenorul Vasile Stângă pozează deja în victimă, comparându-se cu preşedintele echipei de fotbal din Târgu Jiu, Marin Condescu. Fie vorba între noi, comparaţia nu-l onorează deloc pe fostul mare internaţional român.
Cotidianele apărute azi la Târgu Jiu acordă ample spaţii declaraţiilor belicoase ale lui Vasile Stângă la adresa arbitrilor, la finalul partidei dintre Energia Pandurii Lignitul şi Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, câştigată de olteni la limită, 30-29.
Cel mai generos spaţiu declaraţiilor lui Stângă îl acordă cotidianul „Gorjeanul”, într-un articol intitulat „Stângă iese din nou la atac: Harabagiu/Stănescu – cei mai corupţi arbitri”. Astfel, tehnicianul Pandurilor a afirmat că: „Paşii la noi nu se fluieră. Nu ştiu să aprecieze paşii. Eu am mirosul ăsta la paşi. A făcut şi Iacob, a făcut şi Rotaru, care e recidivist la paşi. Să aducem arbitri din străinătate? Nu avem bani. Eu i-am acuzat. Ei sunt cei mai corupţi arbitri din România şi mi i-a dat la meciul ăsta”.
Tot respectul pentru fostul mare handbalist, dar se pare că a cam scăpat boii la vale în ultimul timp, când nimic din ce se petrece în handbalul românesc nu-i este pe plac.
În altă ordine de idei, nu mă pot abţine să nu remarc agramatismele cotidianelor „Pandurul” şi „Gorj Domino”, care titrează „Am văzut nişte arbitrii tineri la Steaua, care i-au dat roşu lui Savenco…”.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.