Bacăul a rămas fără culturişti

DSCF0979
Niciun sportiv nu a reprezentat Bacăul la ultimele campionatele naţionale de culturism pentru seniori şi senioare, ce au avut loc la Braşov, la începutul acestei luni. Sportivi băcăuani cu mare potenţial în acest sport precum Claudiu Roman (multiplu campion naţional, campion balcanic şi finalist la Campionatul European), fratele acestuia Marius Roman, Cătălin Bolocan ori Relu Găucă continuă practicarea acestui sport pentru alte cluburi din ţară sau străinătate, sau doar pentru întreţinere. Ciprian Martin, sportiv originar din Bacău a ocupat locul 3 la categoria 75 kg, dar reprezentând un club din Iaşi. Punctul principal de atracţie al spectatorilor prezenţi la Sala Sporturilor din Braşov l-a constituit prezenţa campionului absolut la Campionatul Mondial de Culturism NAC 2009, ungurul Mihaly Kormany, ce a impresionat spectatorii cu un corp extrem de masiv, apropiat de parametrii participanţilor la Mr. Olympia. La Braşov a fost prezentă pentru o demostraţie şi Kinga Sebestyen, instructoarea care care a adus, în România, forma de aerobic denumită KANGOO JUMPS. Organizatorii finalelor de culturism de la Braşov au fost CS Olympia Pro Gym şi Federaţia Română de Culturism-Fitness.
Practicanţii de culturism (în engleză bodybuilding, construirea corpului) urmăresc dezvoltarea musculaturii printr-o combinaţie de antrenamente cu greutăţi, mărirea numărului de calorii consumate şi odihnă. Ca sport, culturiştii de performanţă îşi etalează fizicul in faţa unui grup de arbitri, care acordă voturi bazate pe mai multe criterii (masă musculară, definire, separare, simetrie, proporţionalitate, etc). Cel mai celebru culturist al tuturor timpurilor este cu siguranţă Arnold Schwarzenegger, care înainte de a deveni cel mai bine plătit actor din lume şi guvernatorul statului California, a fost multiplu campion mondial la amatori şi profesionişti, precum şi deţinătorul a şapte titluri Mr. Olympia, cea mai importantă competiţie a culturismului profesionist. Ediţia de anul acesta Mr. Olympia va avea loc în perioada 24-27 septembrie la Las Vegas, doritorii putând să urmărească finalele live, pe internet.
sursa: Observator de Bacău
DSCF0984

5 comentarii la „Bacăul a rămas fără culturişti”

  1. din pacate culturismul e un sport pe cat de frumos, pe atat de costisitor. suplimentele necesare dezvoltarii musculare costa foarte mult. cu atat mai mult cu cat sportivul ajunge la un nivel mai avansat. iar in bacau nu mai exista cluburi care sa poata sustine financiar, pentru competitii, sportivii talentati.

  2. Ai dreptate REI!. Pe cat este dew costisitor culturismul pe atat este prost platit in privinta premiilor. Nu faci bani practicand culturismul, ci doar performanta. Atat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.