Mateo Garralda: ”N-am arătat cursivitate și prospețime”

Mateo GarraldaRep.: Așadar, un nou meci strâns cu Dunărea Călărași.

Mateo Garralda: Am discutat ieri și azi înainte de meci cu jucătorii și le-am spus că echipa care-și va găsi prima 100% identitatea va câștiga. Astăzi nu am mai repetat jocul din ultimele meciuri, n-am arătat nici cursivitate și nici prospețime. Dacă echipa din Călărași a câștigat, acest lucru s-a datorat și faptului că nu are problemele noastre. Acești oameni care ne-au creat aceste probleme produc multă durere, multă suferință, multă presiune și nu e corect față de această echipă. Îmi amintesc că, în luna iulie, când am venit aici, un coleg de-al tău m-a întrebat cum pot avea încredere în astfel de oameni, care au probleme cu legea. Atunci, am spus că nu am motive să nu am încredere, dar acum văd că m-am înșelat, asemenea oameni sunt o rușine. Sigur că aceste lucruri nu sunt o scuză pentru faptul că noi, astăzi, nu am fost Știința Bacău.

Rep.: Ce crezi că s-a întâmplat în ofensivă în ultimele 10 minute ?

M.G.: N-am jucat inteligent și n-am avut cursivitate pe faza de atac. Dacă nu joci inteligent fazele jocului, atunci ai foarte mult de muncă și găsești greu soluțiile potrivite. Am ratat mult și pe contraatac și de la 7 metri și de pe semicerc. N-am găsit soluțiile cele mai curate în ofensivă. Nu am abordat ultimele minute cu 100% încredere în propriile forțe.

Rep.: Crezi că acest meci ar fi meritat niște arbitri mai experimentați ?

M.G.: Nu pot să spun nimic despre arbitri. Au făcut greșeli de-a lungul meciului, au fost ridicoli atunci când am pierdut cu ei la Constanța, dar astăzi n-am ce să spun, fiindcă noi n-am jucat bine.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.