Handbal masculin, Liga Națională / Schimbare de lider și bătaie la Constanța

HC Odorhei - HC VasluiPrima etapă a returului Ligii Naționale de handbal masculin a adus schimbarea liderei clasamentului. HC Odorhei a trecut în fruntea ierarhiei după victoria de pe teren propriu cu Vasluiul, profitând și de cele două jocuri în minus ale celor de la CSM București. S-au înregistrat două victorii în deplasare și un mini-meci de box în finalul partidei dintre HCM Constanța și Dunărea Călărași, în urma căruia s-au arătat 3 cartonașe roșii (Laurențiu Toma, Rudi Stănescu și Pavel Gurkovsky, fratele lui Evgheni). Vicecampioana României a obținut prima victorie după aproape 2 luni, la capătul unui meci care a înregistrat un record negativ de asistență la un meci de Liga Națională în Sala Sporturilor din Bacău – circa 150 de spectatori. Iată rezultatele complete ale etapei a XIV-a: HC Odorhei – HC Vaslui 29-26 (14-14), Știința MD Bacău – CSU Suceava 28-19 (13-7), Poli Timișoara – Dinamo București 27-31 (9-14), Energia Tg. Jiu – Potaissa Turda 23-22 (12-14), Steaua București – Minaur Baia Mare 22-28 (11-12) și HCM Constanța – Dunărea Călărași 23-22 (12-10). CSM București a stat.

Clasament Liga Nationala handbal masculinEtapa a XV-a (13-14 decembrie): HC Vaslui – Energia Tg. Jiu, Potaissa Turda – Steaua București, Dinamo București – Știința MD Bacău, CSU Suceava – CSM București, Minaur Baia Mare – HCM Constanța și Dunărea Călărași – Poli Timișoara. HC Odorhei stă.

Foto: Facebook HC Odorhei

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.