Analiză / Un sezon cu de toate pentru Știința Municipal Dedeman Bacău


Știința Municipal Dedeman Bacău a terminat campionatul în postura de vicecampioană pentru al doilea sezon consecutiv. Nu-i puțin lucru să termini doi ani la rând pe locul al doilea, dar nu trebuie uitat că ambițiile și obiectivul echipei erau mai înalte.

În vara lui 2012, clubul băcăuan a realizat o campanie de transferări destul de fructuoasă, cel puțin pe hârtie. Au venit trei jucători de națională (Georgescu, Novanc și Păiuș), portarul Liszkai de la Veszprem și brazilianul Da Silva din campionatul italian. La capitolul plecări, s-a făcut o mare greșeală prin renunțarea la Gurkovsky (el a plecat în orașul natal fiindcă nu primise nicio ofertă de prelungire de la Știința) și nu mult a lipsit să se renunțe la unul din simbolurile echipei, Shota Tevzadze. Dincolo de numele aduse, repartiția pe posturi a transferurilor a ridicat unele semne de întrebare: trei interi stânga și trei extreme dreapta, nicio dublură pe inter dreapta pentru Cristi Ghiță, la fel și pe postul de centru, unde Ionuț Rotaru a rămas singur jumătate de campionat, și un portar adus pe bani frumoși din Ungaria, în condițiile în care la echipa a doua se află un Valeriu Erhan, ignorat pe nedrept.

Din păcate, jucătorii nou-veniți la Știința au decepționat rând pe rând, cu excepția lui Uelington Da Silva, ale cărui evoluții au fost în creștere. În rest, praf și pulbere. Andrei Păiuș a fost trimis înapoi la Târgu Jiu încă de la finele turului, iar Novanc, Georgescu și Liszkai au fost departe de ceea ce se aștepta de la ei. Mai mult, în iarnă a fost adus centrul spaniol Moya, o altă deziluzie, dar în cazul său există scuza timpului foarte scurt pe care l-a avut pentru adaptare, dar și aceea că a fost folosit prea puțin pentru a arăta ce știe și ce poate. Sigur că la capitolul sosiri poate fi adăugat și portarul Ștefan Grigoraș, singurul dintre jucătorii noi care a confirmat de altfel, declicul său producându-se la ”dubla” din Cupa EHF cu suedezii de la Ystads. E cât se poate de clar și fără putință de tăgadă că greul sezonului a fost dus de nucleul de jucători ”vechi” ai Științei.

Spuneam că două titluri consecutive de vicecampioană nu e o performanță de neglijat. Da, dar se uită foarte ușor că obiectivul anunțat al echipei pentru sezonul 2012-2013 a fost titlul de campioană. Cel mai dureros a fost faptul că visul s-a spulberat după numai patru etape, când Știința contabilizase deja două înfrângeri, cu HC Odorhei și CSM Ploiești. Speranțele s-au reaprins în noiembrie, după acel superb 31-24 cu HCM Constanța, dar s-au stins imediat, după înfrângerea cu CSM București. Anul 2013 a adus și mari întârzieri la plata salariilor, fapt care a periclitat la un moment dat participarea echipei în Cupa României, în pofida dezmințirilor clubului. Până la urmă, Știința a mers la Cupa României, acolo unde a avut prestații modeste, culminând cu umilința suferită în finală.

În ceea ce privește Cupa EHF, evoluțiile din noul format al acestei competiții au reprezentat cel mai mare câștig al sezonului, atât pentru jucători, cât și pentru publicul băcăuan. Știința s-a calificat în grupele competiției, având șansa de a juca acasă toate partidele din tururile preliminare, cu suedezii de la Ystads și cu campioana Israelului, Maccabi Rishon. În grupe, handbaliștii băcăuani au avut șansa de a evolua împotriva celor trei campioni mondiali de la HBC Nantes, dar și a super-profesioniștilor de la SC Magdeburg. Echipa lui Eliodor Voica a reușit o prima repriză de vis acasă, cu francezii, și un meci foarte bun tot pe teren propriu, cu germanii, pe care i-au condus timp de 59 de minute. Păcat de înfrângerea de la Istanbul, unde cu siguranță se putea obține mai mult.

Două vorbe și despre antrenorul Eliodor Voica. Despre Colin se poate spune orice, numai că nu știe handbal nu sau că nu ar pregăti echipa într-un mod profesionist. El are meritul indiscutabil de a fi adus Știința în postura de vicecampioană și va avea probabil misiunea foarte grea de a aduce primul titlu handbalului masculin băcăuan. Dincolo de toate acestea, tehnicianul Științei a făcut și lucruri contestabile. Astfel, el este responsabil, în solidar cu conducerea, pentru transferurile nereușite de anul trecut. De asemenea, lui Colin i se reproșează faptul că nu știe să-și motiveze jucătorii pe parcursul partidelor, dar și faptul că, la Cupa României, l-a trecut pe foaie pe fratele său, care nu a jucat deloc, în timp ce Tamaș, Bujor și Carali au stat 3 zile în tribună. Una peste alta, prelungirea contractului său ar fi o decizie înțeleaptă și un semnal de stabilitate.

În final, câteva vorbe despre conducerea clubului băcăuan, care a comis numeroase erori în sezonul recent încheiat. De la transferurile despre care am vorbit, continuând cu refuzul de a asigura suporterilor condiții de minimă decență la sală (unde nu se poate bea un pahar cu apă, fapt ce încalcă chiar manualul EHF de participare în grupe), cu comunicarea defectuoasă cu mass-media, conducerea Științei s-a situat mult în urma rezultatelor echipei. Colac peste pupăză, decizionalii grupării băcăuane au reușit performanța să-și pună în cap și două dintre facțiunile galeriei. Rezultatul? Știința Municipal Dedeman Bacău a fost lipsită de susținerea suporterilor la finala Cupei României.

Ce urmează ? Un nou sezon în care echipa băcăuană se va lupta pentru titlu, cel puțin la nivel declarativ. Pentru aceasta, însă, va fi nevoie de o campanie de transferări mult mai echilibrată pe posturi și care să cuprindă câteva nume grele. Sperăm să se renunțe și la tentația de a renunța la jucători iubiți de public și care au devenit simboluri ale echipei, cum este cazul lui Shota Tevzadze. De asemenea, așa cum în urmă cu două sezoane s-a renunțat la Adrian Petrea (găsit țap ispășitor pentru necalificarea în cupele europene), așteptăm să vedem ce măsuri se vor lua acum măcar față de o parte din jucătorii al căror randament s-a situat mult sub pretenții.

Altfel, nu ne rămâne decât să sperăm că timpul până la reîntâlnirea cu handbalul masculin din primul eșalon va zbura cât mai repede, iar din toamnă vom vedea o echipă solidă și determinată să câștige titlul de campioană.

12 comentarii la „Analiză / Un sezon cu de toate pentru Știința Municipal Dedeman Bacău”

  1. Shota a demonstrat si anul asta ca nu prea are concurenta. Cred ca Liszkai a fost adus pentru a se inchide gura suporterilor care sustin ca Shota n-are inlocuitor, insa realitatea e ca georgianul a demonstrat ca ramane cel mai bun portar din lot chiar daca a fost folosit mult mai putin ca in anii precedenti.
    Cat despre Grigoras, cu toata simpatia de care se bucura printre bacauani, este inca departe de valoarea ceruta unei pretendente la titlu, fiind fortata afirmatia ca acesta ar fi „explodat” anul asta, sau ca ar fi una dintre noutatile care au confirmat.
    Nu stiu exact cine mai este la final de contract, dar cred si eu ca renuntarea la Shota, Manea sau antrenor ar fi o mare greseala a conducerii

    1. daca ne uitam pe procentaje, tind sa cred ca grigoras are procentaj mai mare ca liszkai sezonul asta si salariul la sfert.

  2. Se vedea ca stati bine la analiza,dar ati uitat un lucru :daca conduserea este vinovata de toate relele, cum se face ca o echipa singura de capul ei se mentine doi ani consecutiv pe locul doi in Liga Nationala,joaca si in cupele EHF , iese pe locul doi sin in cupa Romanaiei ? As vrea si eu reteta sa o folosesc la firma mea.
    Iar in ce priveste suporterii eu am citit pe acest sitte ca s-a pus la dispozitie de catre conducere un autocar.
    Cat despre apa si alte cele hai , noi suporterii ,sa ne organizam intr-o societate care sa aiba ca obiect de activitate vanzarea de asemnea produse la pauza meciurilor si la volei si la handbal.
    S-au poate conducerea salii sporturilor sa poate organiza.asa ceva.Clubul nu cred ca are voie sa aiba acest obiect de activitate in statutul sau.Echipele de handbal ca si cele de volei sau alte sporturi sunt doar chiriasi in sala sporturilor..

    1. George, daca-ti place asa mult reteta, ia-i pe ciobanu si apostol la firma matale. Reprosurile aduse aici sunt punctuale si 100% adevarate, nu e nevoie sa te transformi in avocat. De ce e Stiinta aici ? Datorita valorii jucatorilor si a bancii tehnice. SI bineinteles datorita bacauanilor care-si platesc impozitele.

  3. Când a obosit creierul echipei (super Ionuţ Rotaru) s-a văzut imediat pe tabela de scor! De acord cu necesitatea dublarii la Ghiţă şi cu folosirea mai curajoasă a lui Da Silva! Dar toate depind de buget, că din tribună e uşor să ne dăm cu părerea. Hai Ştiinţa!

  4. De cate ori am incercat sa vb cu conducerea clubului despre organizare.mediatizare.materiale promotionale.un spatiu unde sa ne putem autofinanta…si nimic.nici.un dialog .nici respect .nimic din partea lor.sunt numai pt ei…nu.i intereseaza suporterii etc.

  5. Fara a incerca sa iau apararea cuiva sau sa acuz, cred ca Stiinta s-a dovedit a fi un produs de valoare al handbalului nu bacauan ci national, ne-a promovat numele si in lumea mare a handbalului european si toate astea trebuiesc luate la pachet (jucatori suporteri, conducere primarie, sponsori, etc.) Sa speram in finalizare la termen a noii sali de sport si poate acolo vor exista si spatii adecvate si bunavointa din partea celor in cauza sa ofere racoritoare suporterilor( ma refer aici la conducerea salii, subscriu la afirmatiile unui antivorbitor care a spus ca echipele sunt doar chiriasi ai salii). In fine, mai multe felicitari si mai putine critici,lasati disputele personale, nu va transformati din suporteri, din jurnalisti, in sacali.
    Hai Stiinta! Hai Bacau!

  6. Cc…..daca le.ai cunoaste adevarata identitate a lui apostol si ciobanu ti.ai da seama ce fel de oameni sunt…asa ca ma opresc aici dar nu e corect.echipa este a orasului nu a lor.sponsorizarile. sunt din banii locuitorilor din bacau si nu din buzunarullor…noi sustinem echipa pt culori.traditie si nu pt conducatori.si toate neplacerile au inceput dupa ce a incetat din viata Dorel Sanie.am spus tot.Forzza stiinta! Forzza bacau!

    1. Pardon! sponsarizarile vin de la firmele oamenilor de afaceri. Alte fonduri vin din cota parte a impozitelor bacauanilor.Asta asa ca informare citadina.
      O zi buna.

  7. Nu stiu daca Ciobanu si Apostol vor ajunge vreodata (amandoi sau separat) sa se ridice macar pana la genunchii lui Dorel Sanie. Daca unul din ei aprecia ceea ce a facut (si stia bine ce face) ar fi pomenit, exista o cupa, un trofeu ceva cu numele celui amintit. Probabil au INSOMNII ca nu au curajul sa pomeneasca de el. Respect pentru jucatori……si ATAT.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.