Gabriela Manea: ”Linia de 9 metri va căpăta valoare în momentul în care vom găsi centrul de care avem nevoie”


Antrenoarea Gabriela Manea a fost mulțumită de evoluția echipei sale în amicalul cu CSM Bacău, deși consideră că mai are multe lucruri de pus la punct. ”A fost un joc mai dur decât am prevăzut, mulțumim lui Dumnezeu că nu am avut accidentări grave, văd că întotdeauna derby-urile dintre moldoveni ies cu scântei. Toate aceste jocuri, chiar dacă sunt un pic mai dure, ne ajută și eu zic că trebuie să menținem relația cu Romanul pentru a construi ceva în viitor. Este adevărat că după cantonamentul montan fetele nu au ajuns la descărcarea completă a picioarelor, dar mai avem mult de muncă. Am făcut progrese vizibile pe apărare, pe atitudine, iar linia de 9 metri va căpăta ușor-ușor valoare în momentul în care vom găsi centrul de care avem nevoie.”

În ceea ce privește programul echipei de sărbători, acesta e unul destul de încărcat. Astfel, handbalistele vor avea liber pe 24 și 25 decembrie, în a doua zi de Crăciun urmând să se prezinte la antrenamente. Pe 28 și 29 decembrie, CSM Bacău va participa la un turneu de pregătire la Galați, iar pe 30 decembrie e programat ultimul antrenament al anului 2011. Vor urma alte două zile libere, iar de pe 2 ianuarie se vor relua antrenamentele.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.