Amical pe caniculă: SC Bacău – Aerostar Bacău 2-0 (1-0)


Primul amical al verii în Bacău s-a disputat pe stadionul ”Letea”, acolo unde colegele de serie din Liga a III-a au oferit un meci destul de alert dacă ținem cont de temperatura de la ora jocului. S-au jucat două reprize a câte 50 de minute, scopul declarat al lui Cristi Popovici fiind acela de selecție. De altfel, în prima repriză el a utilizat majoritatea jucătorilor aflați în probe, însă a introdus alături de aceștia și o parte dintre jucătorii cu experiență. Scorul a fost deschis de Banu (min. 36), care a reluat din apropiere în plasă balonul respins de Iacobuță după centrarea lui Dumitru. Aerostarul ar fi putut egala, însă nou-venitul Cherecheș s-a opus cu succes golului, iar Vasiliu a stabilit scorul final în ultimul minut, după o acțiune personală.
La meci au fost prezente conducerile ambelor echipe, precum și primarul Romeo Stavarache.

SC BACĂU (repriza 1): Cherecheș – L. Dumitru, Fl. Stoica, Adăscăliței, Pașcu – Banu, Spiridon, R. Cojocaru, Miron – Patrichi, R. Novoselinschi.
SC BACĂU (repriza a 2-a): Satco (Brânză) – Dediu, Matei, A. Novoselinschi, Dobârceanu – Blănaru (Răduțoiu), Pintea, Schwartz, Baica – Ginghină, Vasiliu.
AEROSTAR: Iacobuță – Varea, Strungariu, Ov. Radu, Măgirescu – Gândulescu, Dumitriu, Senteș, V. Gheorghe – Ichim, Carp. Au mai jucat: Cernat, Stoian, Rânjală, Popa, R. Gheorghe, Berbecie, Gucianu și Pastîrciu.

Lasă un răspuns