Handbal feminin, Divizia A: Știința Bacău – Activ Ploiești 32-21 (17-11)


Handbalistele de la Știința Bacău n-au mai trecut prin emoții, cum s-a întâmplat la precedentul meci disputat pe teren propriu cu Activ Ploiești, impunându-se la o diferență concludentă și, grație victoriei obținute de HCF Piatra Neamț cu CSM Slobozia, s-au apropiat din nou la un punct de locul 2.
Băcăuanele s-a desprins încă din debutul jocului, au comis mai puține erori ca de obicei și. chiar dacă au mai existat momente de ”rătăcire” în jocul elevelor lui Ion Arsene și Costel Oprea, problema învingătoarei nu s-a pus niciun moment. De miercuri, începe ultimul sfert al campionatului, care debutează furtunos pentru Știința, cu meciul de pe teren propriu împotriva ocupantei locului secund, CSM Slobozia, pe care băcăuanele n-au învins-o încă în acest sezon.
Revenind la jocul cu Activ Ploiești, am remarcat forma foarte bună a portarului Ramona Angheluță, dar și a Laurei Chiper, Marilenei Burghel și Ioanei Matei. Nu în ultimul rând, merită amintită prestația discretă și precisă a cuplului de arbitri din București, format din Georgiana Doană și Nicoleta Tanislav.

Evoluția scorului: 2-1 (4), 6-2 (12), 10-3 (16), 14-5 (21), 16-8 (27), 17-11 (pauză), 21-13 (37), 24-17 (44), 26-18 (50), 28-20 (55), 32-21 (final).

ȘTIINȚA: Angheluță (18 interv.), Gârțu (2 interv.) – Chiper 7, Burghel 7, Matei 6, Vântu 4, Niga 3, Cîlici 3, Ilișescu 2, Vâlcu, Amoagdei. Antrenori: Ion Arsene și Costel Oprea.

ACTIV: Bădicioiu (5 interv.), Socoleanu (2 interv.) – Veșcă 6, Preda 6, Vlad 5, Ciuplea 3, Zlat 1, Licu, Puiu, Stoica, Chiru. Antrenor: Florin Ciupitu.

Celelalte rezultate ale etapei: HCF Piatra Neamț – CSM Slobozia 25-24 (15-11), CSM Ploiești – Rapid CFR București 32-27 (17-12) și Univ. Valahia Târgoviște – Spartac București 31-20 (12-8).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.