Marius Bondar: „Pentru mine, publicul a fost întotdeauna un bun coleg de echipă”


Extrema dreaptă a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, Marius Bondar, a primit trofeul cuvenit celui mai bun handbalist băcăuan al anului 2010, acordat de Bacăul Sportiv. Cu această ocazie, handbalistul Ştiinţei ne-a acordat un interviu, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează.
Rep.: Ce înseamnă pentru tine acest trofeu ?
Marius Bondar: Trofeul acesta vine după acea accidentare pe care am suferit-o şi de aceea n-am sperat că o să-l cuceresc. Vreau să spun că acest titlu putea fi câştigat foarte bine şi de Evgheni sau de Ionuţ şi vreau să le mulţumesc celor care m-au votat. E un trofeu pe care îmi face plăcere să-l pun în vitrina cu celelalte trofee şi înseamnă foarte mult pentru mine, mai ales că e pentru prima oară când primesc în mod oficial un asemenea titlu. Sunt foarte fericit şi mulţumesc din nou celor care m-au votat, dar şi Bacăului Sportiv pentru această iniţiativă.

Rep.: Ce a însemnat pentru tine anul 2010 ?
M.B.: Anul 2010 a avut şi bune şi rele. Trebuie să spun că n-am mai suferit niciodată o asemenea accidentare şi nu speram să revin atât de bine, dar am avut tot timpul încredere şi sunt foarte mulţumit de asta. Îmi pare rău că ne aflăm în acest moment pe poziţia a şaptea în Liga Naţională şi aş vrea ca în anul 2011 să muncim cu toţii, umăr lângă umăr, şi să luăm o medalie, că asta ne dorim de patru ani de zile.

Rep.: Care a fost pentru tine cel mai plăcut moment al anului 2010 ?
M.B.: Sincer, cel mai fericit moment a fost primul joc de după accidentare, cu HCM Constanţa, când am reuşit să câştigăm iar eu am făcut un meci bun.

Rep.: Şi cel mai neplăcut ?
M.B.: Clar, accidentarea prostească pe care am suferit-o în acel meci amical cu Dinamo şi din cauză căreia am şi acum probleme cu piciorul.

Rep.: Îţi propun să ne amintim de un alt moment neplăcut, e vorba de ratarea calificării în semifinalele Cupei Challenge în ultima secundă. Am auzit, atunci, părerea antrenorului Otto Heel, cred că e bine să auzim, chiar dacă mai târziu, şi părerea ta, care ai fost direct implicat în acea fază de final.
M.B.: Antrenorul pe care l-am avut atunci dădea vina în stânga şi-n dreapta când, de fapt, eram vinovaţi cu toţii. N-am fost eu singurul care nu m-am înţeles cu el, de fapt majoritatea jucătorilor nu se înţelegeau cu el. La faza aceea, vă spun sincer că el nu ne-a zis nimic, în afară de faptul că mai erau trei secunde. A fost acea pasă pe poziţie viitoare a lui Sandu Iacob, pe care eu n-am putut s-o mai ajung şi chiar dacă ajungeam, unghiul de aruncare era extraordinar de mic. Îmi pare foarte rău, dar efectiv nu am putut ajunge acea minge şi nu cred că e cineva de vină, aşa s-a întâmplat.

Rep.: Simţiţi o presiune a propriului public la meciurile de acasă ?
M.B.: Suntem în al patrulea an de Ligă Naţională, iar publicul a venit mereu în număr mare la meciurile noastre. Întotdeauna publicul va pune presiune pe noi, depinde de fiecare cum o gestionează. Sunt unii care sunt cuprinşi de emoţii când văd atâta lume în sală, pe alţii îi motivează lucrul ăsta, depinde de starea emoţională a fiecăruia. Pentru mine, publicul a fost întotdeauna un bun coleg de echipă.

Rep.: Care e cea mai mare dorinţă a ta pentru anul 2011 ?
M.B.: Să meargă bine echipa, să avem linişte, să nu ajungem în situaţia de a pierde medaliile la un punct sau să fim pe locul 7. La lotul pe care-l avem şi la jocul pe care-l facem în zilele bune, locul 7 este dezonorant şi dezamăgitor. Probabil că fiecare dintre noi îşi cere scuze pentru poziţia pe care o ocupăm acum, dar vom încerca să remediem această situaţie şi vor fi foarte importante cele două meciuri rămase din tur. Dacă le vom câştiga, noi vom fi practic în obiectiv, iar programul returului ne avantajează, după părerea mea.

4 comentarii la „Marius Bondar: „Pentru mine, publicul a fost întotdeauna un bun coleg de echipă””

  1. SA FITI TOTI SANATOSI, SI O SA INTRATI IN OBIECTIV, DORINTA NOASTRA, A SUPORTERILOR E SA BATETI SUCEAVA RAU TARE!!!!!!!! SARBATORI FERICITE!!!!

  2. la multi ani ! STIINTA BACAU ! hai copii ca se poate mai mult ! un an nou plin de victorii va doresc ! un suporter adevarat!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.