INTERVIU (2)/ Gabriel Armanu: „Când suporterii vin în număr mare şi te susţin necondiţionat, nu vrei să-i dezamăgeşti”


În ultima parte a interviului cu Gabriel Armanu veţi afla care dintre jucătorii moldoveni veniţi în vară la Bacău ar putea debuta la echipa mare, precum şi ce-şi doreşte antrenorul Ştiinţei pentru anul 2011.

Rep.: Să trecem puţin la echipa a doua, pe care aţi văzut-o evoluând în dese rânduri. În cât timp credeţi că unii jucători moldoveni ar putea face pasul către echipa mare ?
Gabriel Armanu: Am discutat cu Nicolai Gomeniuc, antrenorul lor, şi la un moment dat mă gândeam foarte serios să transfer 1-2 jucători de la echipa a doua. La ora actuală, oricărui jucător de la echipa doua de la linia de 9 metri i-ar fi greu, antrenorul echipei secunde mi-a recomandat să nu iau nimic. Singurul care ar putea face faţă în prezent ar fi extrema stângă Bulov şi e posibil ca, din această iarnă, el să joace şi pentru echipa mare, dar asta nu ne acoperă problemele pe care le avem la linia de 9 metri.

Rep.: Unii dintre jucătorii moldoveni sunt trecuţi şi pe lista EHF. E posibil ca unii din ei să apară şi în cupele europene, dacă gradul de lejeritate al unui meci ar permite-o ?
G.A.: Teoretic da, dar, după cum am văzut cu toţii, nu ştiu dacă jocurile echipei noastre ne-ar fi permis să ne gândim la o diferenţă atât de confortabilă. Chiar am muncit pentru fiecare minge, pentru fiecare atac, la un moment dat. Chiar am discutat, împreună cu echipa, cu un psiholog de la Universitate, şi e posibil ca publicul să le inducă o anumită presiune. Publicul nostru creează o presiune enormă pe jucătorii adverşi, în timp ce jucătorii noştri îşi doresc foarte mult să nu-şi dezamăgească suporterii. În momentul în care ei vin la sală în număr foarte mare, te susţin necondiţionat, îşi plătesc biletele, nu prea vrei să-i dezamăgeşti. Poate că orice moment în care noi greşim, ori suntem conduşi, creează o presiune asupra noastră, dar, până la urmă, asta ne e meseria şi trebuie să ne-o asumăm şi cu bune şi cu rele.

Rep.: Ce vă doriţi de la anul 2011 ?
G.A.: În primul rând, să fim sănătoşi, atât în plan familial, cât şi în sânul echipei şi să pornim de la gândul că, atâta timp cât muncim şi ne facem datoria, cu siguranţă că vom putea să îndeplinim ceea ce ne propunem. De asemenea, îmi doresc linişte la echipă şi stabilitate financiară.

Rep.: Şi un obiectiv de performanţă, dincolo de aprecierile anterioare, adică ce v-aţi dori, nu ce credeţi că va fi ?
G.A.: Vreau să ajung cât mai sus cu echipa din Bacău, fiindcă dacă aş fi vrut cu alte echipe, aveam variante, dar am vrut s-o fac acasă, cu mulţi băcăuani. Lăsând la o parte mândria locală, mi-aş dori să avem o echipă cu cât mai mulţi jucători băcăuani. Poate că medalia obţinută de handbaliste va crea o nouă emulaţie şi va aduce copiii la sport, deja la Asociaţia „Top Handbal” au început să vină singuri, ceea ce arată că suntem pe drumul cel bun.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.