Gabriel Armanu: „Ratările în relaţia unu la unu cu portarul au făcut diferenţa”


Dezamăgit după înfrângerea pe teren propriu în faţa echipei UCM Reşiţa, antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău a declarat: „Ne-a bătut vicecampioana României, care are un lot valoros, a făcut nişte transferuri spectaculoase în această vară, în timp ce problema noastră a fost cea a ratărilor. Am ratat foarte mult din situaţii de unu la unu, am greşit multe pase şi din nou a apărut acea indisciplină tactică la linia de 9 metri, lucru pe care l-am evitat în meciul cu Timişoara şi la Suceava. Atunci când greşeşti 31 de mingi împotriva unei echipe care se bate la titlu, nu prea mai ai ce să comentezi. Suntem dezamăgiţi, jucătorii au încercat, s-au dăruit, dar, în momentul în care au apărut acele ratări în relaţia unu la unu cu portarul, acelea au făcut diferenţa. În primul rând, îmi pare rău pentru publicul care a fost alături de noi la o oră târzie, dar atât am putut astăzi.”
Întrebat dacă portarul reşiţean a fost omul decisiv al meciului, Gabriel Armanu a spus: „Se poate spune că meciul a fost decis de greşelile pe care le-am făcut şi de ratările noastre. Nu ştiu dacă le-a apărat portarul sau jucătorii noştri n-au reuşit să introducă mingea în poartă.”

25 de comentarii la „Gabriel Armanu: „Ratările în relaţia unu la unu cu portarul au făcut diferenţa””

  1. Bineinteles domnule ARMANU iar jucatorii sunt de vina… dar oare cind va veti asuma responsabilitatea pentru jocul extrem de slab al echipei!!!!!??????

  2. de…mi..si…aa!!!!!!!!!!! de…mi..si…aa!!!!!!!!!!! de…mi..si…aa!!!!!!!!!!! de…mi..si…aa!!!!!!!!!!! de…mi..si…aa!!!!!!!!!!!

  3. eu zic sa ne lasi! ar fi cel mai sanatos lucru !…avem nevoie de o schimbare…antrenorul si cativa jucatori…de ce nu i-a nimeni o decizie?? de ce va ascundeti domnule Apostol? dumneavoastra ar trebui sa demisionati de mana cu banca tehnica

  4. De la promovare si pana in sezonul actual tot Armanu a fost antrenorul Stiintei, echipa a mers mai constant bine decat acum, dar nu i-ati cerut demisia antrenorului. Practic atitudinile voastre vi se bat cap in cap, sau poate stiti sa sustineti echipa numai la victorii. Sunt sigur ca in momentul cand Gabi va considera ca greseste si ca lucrurile depind numai de plecarea lui, va avea onoarea sa plece. Totusi lucrurile stau altfel: avem 2 jucatori importanti accidentati, nu este nimeni care sa-si asume responsabilitatea de lider in teren, infrangerile de pana acum isi pun amprenta pe psihicul jucatorilor, iar ca sa fim cinstiti, fata de celelalte echipe antrenate in lupta pentru un loc fruntas, n-am avut transferuri de marca. Sunt convins ca avand rabdare lucrurile vor reveni la normal.
    HAI STIINTA!

    1. fara Sanie ar fi fost demult plecat 😉 prietenii stiu de ce 😉 iar sezonul trecut gabi a fost cel care ii ducea geanta lui otto hell :)))

    2. acest antrenor nu va avea onoarea sa demisioneze…cand duci echipa pe locul 10 nu e normal sa ceri demisia? ce ai vrea sa asteptam pana ne batem la retrogradare?..chiar nu se vede ca nu mai poate face fata?…chiar nu se vede ca ceva nu e in regula…daca e in stare sa repare ok..daca nu sa plece…sa lase favoritismele de o parte…sau sa nu mai faca ce i se spune …si atunci poate va fi altfel…dar nu imi fac sperante…e trist sa imi vad favoritii asa..injurati de niste tarani in sala…din cauza unor interese meschine si a unui om fara curaj!!

  5. dupa cum spunea si prietenul djycka trebuie sa avem rabdare cu aceasta echipa tanara.dintr-o data noi suporterii bacauani vrem tiltlul,semfinala sau finala de cupa europeana dar uitam un aspect foarte important.inca nu avem valoarea celor de la HCM sau RESITA.ganditi-va ca daca am avea macar 3 jucatori de calibrul celor de HCM am face fata fiecarei echipe pe care am intalni-o.

  6. cat despre faptul ca Gabi Armanu ar trebui sa plece,eu unul nu sunt de acord.poate ca e singurul care a avut curajul sa ramana cand toti aveau de gand sa o „intinda din gara”.a luat echipa din liga a doua iar de vreo 3 ani avem ocazia sa vedem la bacau cateva echipe care acum cativa ani le vedeam doar la tv.continuitatea si SUPORTERII sunt doua din caile reusitei.HAI STIINTA.

    1. gresesti..nu a intins-o nimeni din gara…a fost lasat in statie…iar sa vorbesti despre curaj in aceeasi propozitie cu armanu mi se pare o ineptie…armanu nu a avut niciodata curaj…daca analizezi cu atenti..daca vrei…

  7. Nu cred ca plecarea lui Armanu ar fi o solutie acum. Cred ca trebuie sa se astepte cel putin pana in iarna, abia apoi sa se faca o analiza.

  8. Mai lasa-ti mai baieti lamentarile ba ca a fost antrenor si a urcat stiinta in liga nationala ba ca nu sustinem echipaetc…
    In primul rind daca o tine tot asa exista riscul nu numai sa nu-si atinga obiectivul de cupa europeana dar sa si retrogradeze echipa asta. Nu se poate sa nu se vada o idee de joc la omu asta. CE LUCREAZA LA ANTRNAMENTE????
    Atat in meciul cu Suceava cit si in cel cu Resita au fost momente cind efectiv nu aveau solutii in faza de atac, in cazul asta bineinteles ca se greseste de la 9 m.
    Pe de alta parte n-a venit la echipa asta de la inceputul acestui sezon, are atitia ani de cind e aici iar echipa asta nu poate fi considerata o echipa de tineri asa ca nu mai exagerati!!!!
    In acest sezon nu stiu daca stiti insa bugetul e mai mare decit anul trecut si deci si pretentiile ar trebuir insa imi vine foarte greu sa cred ca mai putem spera la un loc de cupa europeana avand in vedere ca din ce s-a vazut pina acum sunt multe echipe peste noi.
    De sustinut echipa mi-o voi sustine pina la sfirsitul sezonului insa domnul ARMANU ar trebui sa realizeze ca e depasit de situatie din pacate…..

    1. armanu e aici de la inceput si ar trebui sa isi cunoasca echipa foarte bine…dar el nu are curaj sa decida singur…nu are ABSOLUT nicio scuza!!

  9. GABI ARMANU e cel mai bun antrenor pentru aceasta echipa! Nu este in Romania antrenor mai bun si mai de viitor ca el!

  10. oameni buni – si eu as fi promovat Stiinta in liga nationala cu ce lot aveam in B !!!!!!

    cel mai corect : Gabi pe un post administrativ (Sanie – out ca nu face nici un rahat) si un antrenor bun la Stiinta !

Lasă un răspuns la bARMANU Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.